„Eu nu pot spune că a fost sau nu o coincidență. Cred că se poate verifica în SRI sau prin Comisia SRI acest aspect. Eu am primit această sesizare, a fost repartizată aleatoriu și procesată în mod legal. La momentul acela mi s-a părut ciudat că în aceeași zi a venit nota de informare. Eu nu eram în măsură să-mi pun aceste întrebări, pentru că aveau un parcurs legal. Puteam să-mi pun retoric aceste întrebări, pentru mine. Dar nu aveam ce să fac. Am tratat-o bca orice altă notă primită. Nu aveam cum să mă gândesc la altceva, decât să urmez parcursul legal”, a spus Georgescu, la B1TV, referitor la sesizarea SRI privindu-l pe Klaus Iohannis.
Întrebat dacă i s-au cerut lucruri ilegate, fostul șef al ANI a spus: „Nu știu să fi fost o situație de genul acesta. Trebuie să mă gândesc cu atenție la ceea ce pot spune”
Întrebat despre relația cu șefii din DNA și SRI, Georgescu a răspuns: „Era o relație interistituțională, cu caracter formal sau informal, în limite normale (n.r. cu F. Coldea). Am avut relații instituționale cu doamna Kovesi pe o perioadă lungă de timp. Am avut o colaborare deschisă și cu dl Morar”.
În ceea ce privește protocolul SRI-ANI, Georgescu a precizat că exista o relație interinstituțională, însă avea o relație personală cu șeful SRI, uneori discuțiile având loc într-un cadru informal, la un trabuc și un pahar de whisky.
„Întotdeana discuțiile aveau și componentă instituțională, despre anumite dosare în mod punctual vorbeam despre lucruri instituționale detaliat. Era normal (n.r să se intereseze asupra dosarelor ANI) pentru că era un protocol între cele două instituții. Eu îmi asum dosarele și parcursul dosarelor ANI. Dacă cineva a folosit buna mea credință într-un interes personal, sunt sigur că aceste lucruri vor ieși la iveală. Discuția se purta pe un ton amical, era un respect reciproc, dar discuțiile aveau un ton relaxat, uneori mai fumam și un trabuc, beam și un pahar de whisky. Discutam relaxat, dar aplicat”, a explicat Georgescu.
Este vorba despre dosarul câștigat în instanță de Iohannis, în 2015, când instanța supremă a decis că nu se afla în incompatibilitate.
În 24 aprilie 2013, Agenția Națională de Integritate anunța că a constatat că primarul Sibiului la acel moment, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are și calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 și SC Piețe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.