Hrebenciuc explică de ce a pierdut Geoană, de fapt, alegerile din 2009: Vizita la Vântu ne-a costat 400.000 de voturi

Publicat: 23 05. 2017, 19:07

„Am pierdut 400.000 de voturi pe vizita aceasta”, a declarat Viorel Hrebenciuc după ce a fost audiat în Comisia de anchetă a alegerilor din 2009

El a mai spus că vizita lui Mircea Geoană la Sorin Ovidiu Vântu a fost una „de seară”, de care nu a știut.

„Nu era obligat să-mi spună mie toate întâlnirile pe care le are”, a continuat fostul șef al campaniei lui Mircea Geoană la alegerile prezidențiale din 2009.

Viorel Hrebenciuc a mai afirmat că nu știa nici de o eventuală schimbare a Laurei Codruța Koveși din funcție.

„Nu vorbeam despre Kovesi în campanie. Asta era problema noastră?”, a adăugat Hreneciuc, precizând că nu șia nici despre o eventuală plecare a lui Florian Coldea ca ambasador în Sudan.

De asemenea, Viorel Hrebenciuc a spus că nu crede că Mircea Geroană a fost sabotat din interiorul PSD în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2009.