Hunor: Propunerea lui Dragnea de premier, interesantă. Mai mult nu pot să spun

Publicat: 21 12. 2016, 12:12
Actualizat: 31 03. 2019, 20:55

„Este o propunere interesantă. Mai mult nu pot să spun. Doamna Sevil Shhaideh a condus o perioadă Ministerul Dezvoltării sau era oricum secretar de stat și cunoaște foarte bine administrația și nu avem elemente ca să spunem că nu ar fi un om capabil pentru această funcție”, a declarat liderul UDMR.

Klemen Hunor a afirmat că Sevil Shhaideh nu are un trecut politic care „să pună pe gânduri” UDMR.

„Din acest punct de vedere este OK, pentru că nu are un background care pe noi să ne pună pe gânduri. Era o problemă dacă venea cineva cu un background politic mai puțin confortabil pentru noi. În cazul ei, nu este vorba despre așa ceva”, a mai spus Kelemen Hunor, în contextul în care a declarat că semnarea protocolului de colaborare cu PSD depinde și de numele premierului.

Keleme Hunor a spus că în cursul zilei va relua dialogul cu Liviu Dragnea pe tema colaborării parlamentare cu PSD.