ICCJ a decis definitiv că Rodica Stănoiu a colaborat cu Securitatea
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis definitiv, miercuri, că fostul ministru al Justiției Rodica Stănoiu a colaborat cu Securitatea, la finalul unui proces de șapte ani, cel mai lung în care a fost implicat Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).
Purtătorul de cuvânt al CNSAS, Anca Median, a declarat pentru MEDIAFAX că decizia dată miercuri de instanța supremă încheie un proces de șapte ani, cel mai lung în care a fost implicată instituția.
ICCJ a respins recursul făcut de Rodica Stănoiu la decizia similară dată de Curtea de Apel Oradea, în procesul intentat de fostul demnitar pentru anularea deciziei de colaborare cu Securitatea dată de CNSAS în 2006.
Înalta Curte de Casația și Justiție a respins recusul ca nefondat, decizia fiind irevocabilă.
De asemnea, instanța a respins și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o serie de excepții, înaintată de fostul demnitar, această decizie putând fi contestată de Rodica Stănoiu cu recurs la Completul de cinci judecători al ICCJ.
Instanța supremă a menținut totodată decizia Curții de Apel Oradea conform căreia Rodica Stănoiu trebuie să plătească CNSAS cheltuieli de judecată de 22.000 de lei.
Curtea de Apel Oradea s-a pronunțat în acest caz, în 19 iunie 2012, Stănoiu făcând recurs, care s-a judecat la ICCJ.
Dosarul Rodicăi Stănoiu cu CNSAS s-a judecat la Curtea de Apel Oradea după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în martie 2010, strămutarea cauzei de la Curtea de Apel București, la solicitarea fostului ministru care a invocat presiunea mediatică.
Rodica Stănoiu afirma, în noiembrie 2006, într-o emisiune televizată, că dosarul „Sanda” care există la CNSAS este unul de urmărire și conține 1.600 de pagini, care cuprind perioada 1978-1982. „Dosarul de informator mi s-a fabricat în perioada 2003-2004, sub guvernarea PSD, la comanda unui vicepreședinte al unui serviciu secret. Radu Timofte nu a știut nimic despre acest lucru”, afirma Stănoiu (care a trecut la PC – n.r.), adăugând că și alte dosare de Securitate au fost modificate în aceeași perioadă.
Rodica Stănoiu declara că cele 18 note informative care i se atribuie nu îi aparțin și că ar fi fost plastografiate, având drept model scrisul său din perioada de după 1990. „Toată plastografia este făcută după 1990. A existat o perioadă în viața mea când am avut un scris diferit, deoarece am avut o operație la coloana vertebrală. Aceste note care mi se atribuie copiază acel scris. Ceea ce mi se pare incredibil este că în acele note există două sau trei scrisuri diferite. Cu excepția unei singure note, care are un ton mai elevat și mai normal, toate sunt la nivel de mahala. Acea Sanda este mult prea incultă”, spunea Stănoiu, care preciza că este o bună cunoscătoare a limbii și n-ar fi făcut asemenea greșeli.
Rodica Stănoiu a refuzat să declare dacă a colaborat sau nu cu Securitatea. „Am dreptul să tac. Nu mă puteți obliga să declar ceva”, afirma ea.
La termenul din 8 septembrie 2010, Curtea de Apel Oradea a dispus efectuarea unei noi expertize grafologice în proces, care să stabilească autenticitatea notelor informative către fosta Securitate semnate cu pseudonimul Sanda, iar la termenul din noiembrie 2010 al procesului magistrații au stabilit probele de înscrisuri care vor fi comparate cu notele informative.
Cu acel prilej, Rodica Stănoiu a solicitat ca, pe lângă dosarul întocmit în anii ’80 pentru obținerea pașaportului la fosta Direcție a Pașapoartelor și pus la dispoziția experților grafologi de CNSAS, să fie acceptate ca documente de comparație declarația de avere, respectiv cea de necolaborare cu Securitatea.
Cele două documente au fost analizate și în 2006, înainte ca CNSAS să emită decizia de colaborare, prima dată de către experți independenți, iar apoi de Laboratorul interjudețean de expertize criminalistice București.
În ambele cazuri, rezultatul a fost același, și anume că scrisul este același cu cel din notele informative semnate cu pseudonimul Sanda. La data respectivă, însă, Rodica Stănoiu a contestat veridicitatea expertizelor, pe motiv că au fost întocmite de experți „cu reputație îndoielnică”.