Prima pagină » Știri politice » ICCJ se pronunță pe 24 aprilie pe contestația lui Liviu Dragnea în dosarul „Referendumul”

ICCJ se pronunță pe 24 aprilie pe contestația lui Liviu Dragnea în dosarul „Referendumul”

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit un nou termen pe 24 aprilie în cazul contestației la executare depuse de Liviu Dragnea în dosarul "Referendumul", astfel încât avocații liderului PSD să aibă timp pentru a depune concluzii scrise.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au amânat pronunțarea asupra contestației la executare depuse de Liviu Dragnea în dosarul „Referendumul” pentru data de 24 aprilie, pentru ca avocații lui Liviu Dragnea să poată depune concluzii scrise.

Apărătorii liderului PSD au cerut, în cadrul termenului de luni de la Înalta Curte de Casație și Justiție, înscrisuri și o expertiză informatică asupra sistemului ECRIS, aplicație folosită la nivelul instanțelor judecătorești pentru managementul electronic al dosarelor, având suspiciuni că motivarea nu a fost redactată în termen de 30 de zile. De asemenea, avocații au cerut și copii după cererile de pensionare ale judecătoarelor Livia Stanciu și Luminița Zglimbea.

Solicitarea avocaților lui Liviu Dragnea a fost respinsă de către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție.

După decizia judecătorilor, avocații liderului PSD au cerut sesizarea Curții Europene de Justiție, considerând că li se refuză accesul la probe.

Instanța supremă a respins și cea de-a doua cerere.

Instanța supremă a decis, pe 8 martie, declinarea contestației la executare, formulată de Liviu Dragnea în dosarul Referendumului, la Completul de 5 judecători al aceleiași instanțe. De altfel, un complet de 5 judecători al instanței supreme a dat decizia definitivă în dosarul Referendumului.

Liviu Dragnea a declarat, la termenul trecut, că nu a făcut contestația pentru că ar vrea „albirea cazierului” ci pentru că „are dreptul să știe de ce a fost condamnat”.

„În prima fază, motivarea nu fusese redactată în condițiile în care legea prevede să se redacteze în 30 de zile. După ce am depus contestația la Curtea de Apel, a fost redactată aceată motivare, considerentele din motivare, numai că nu credem că s-au respectat procedurile legale pentru că așa cum bine se știe, două doamne judecător din complet s-au pensionat înainte de a fi concepută motivarea, deci nu au participat la conceperea motivării. Este vorba despre dreptul de a face această contestație pentru că un om care este condamnat are dreptul să știe exact de ce a fost condamnat și are dreptul și instanța este obligată, să fie convins că toți membrii completului au participat la conceperea acelei decizii pentru că este o decizie care schimbă viața unui om. (…) După cum bine știm, doamna Livia Stanciu, la două luni de la decizie, s-a pensionat și cealaltă doamna judecător, ulterior”, a declarat Liviu Dragnea, la sediul instanței supreme.

Liviu Dragnea a contestat, printr-o cale extraordinară de atac, decizia definitivă de condamnare. Președintele PSD fost condamnat definitiv pe 22 aprilie 2016 la doi ani de închisoare cu suspendare.

Instanța supremă a motivat decizia prin care acesta a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare în dosarul privind fraude la referendum, judecătorii susținând că liderul PSD a ales să își folosească „abuziv autoritatea și influența” în partid „pentru a denatura rezultatul scrutinului”.