Iliescu: De unde rezultă că nu s-ar fi realizat cvorumul? Aștept motivarea cu date statistice concrete
Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a precizat, miercuri, că așteaptă motivarea Curții Constituționale referitoare la hotărârea de invalidare a referendumului cu datele statistice concrete care au stat la baza acesteia.
„Încă nu am văzut hotărârea Curții Constituționale și mai ales motivarea ei. Am înteles că aceasta ar fi declarat referendumul privind suspendarea președintelui Băsescu nevalabil, întrucât nu s-ar fi îndeplinit cvorumul necesar, adică 50% + 1 prezenți la vot din totalul cetățenilor cu drept de vot. Pe ce se bazează această afirmație? Care sunt datele statistice privind populația României pe care s-a întemeiat această decizie a Curții Constituționale?”, scrie Iliescu, într-o postare pe blogul său.
El a arătat că din 1990, când populația atinsese un maxim de 23,2 milioane locuitori, aceasta a cunoscut o continuă scădere, urmare a sporului natural negativ și a numărului de români emigranți, stabiliți cu domiciliul în alte țări, care depășește două milioane.
Iliescu a spus că recensământul din anul 2011, deși nefinalizat, a stabilit totuși că populația României era de 19 milioane locuitori, el menționând că, dacă din acest total se extrage numărul minorilor, care reprezintă circa patru milioane, ar rămâne populația de peste 18 ani, cu drept de vot, în număr de aproximativ 15 milioane.
„Acesta este rezervorul potențial de votanți, în România, astăzi. Jumătate din aceștia ar fi 7,5 milioane! La referendum, în ciuda boicotului declarat de susținătorii domnului Băsescu, au participat 8,4 milioane cetățeni. De unde rezultă că nu s-ar fi realizat cvorumul de 50%+1 din cei cu drept de vot? Aștept motivarea Curții Constituționale, cu datele statistice concrete!”, mai scrie Iliescu.
În opinia sa, includerea în cvorum a românilor cu domiciliul în alte state este „aberantă, necinstită și nelegală”.
„Una este acordarea dreptului de a vota celor ce vor și cu totul altceva includerea lor în cvorum. Aceasta, așa cum s-a văzut, influențează efectele votului asupra celor ce sunt afectați direct – adică românii trăitori în țară. Precum s-a văzut, din cei circa trei milioane de români din străinatate, votează câteva zeci de mii!”, conchide Iliescu.
Curtea Constituțională a constatat, în hotărârea adoptată marți, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiția de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil și menționează că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu își reia atribuțiile.
Potrivit unui comunicat al CC, plenul Curții Constituționale a decis cu majoritate de voturi că procedura pentru organizarea și desfășurarea referendumului din 29 iulie pentru demiterea președintelui Traian Băsescu a fost respectată.
De asemenea, CC confirmă rezultatele referendumului comunicate de Biroul Electoral Central și constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns „DA” la întrebarea „Sunteți de acord cu demiterea Președintelui României?”, iar 943.375 (11.15 %) au răspuns „NU”.
Totodată, CC constată că la referendum nu au participat cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil.
În comunicatul dat publicității de Curtea Constituțională se precizeză că la data publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial încetează interimatul lui Crin Antonescu în exercitarea funcției de președinte, iar Traian Băsescu își reia atribuțiile de șef al statului.