Prima pagină » Știri politice » Iliescu, la Ambasada Franței: Asemenea ieșiri de primitivism și sălbăticie sunt de neacceptat

Iliescu, la Ambasada Franței: Asemenea ieșiri de primitivism și sălbăticie sunt de neacceptat

Iliescu, la Ambasada Franței: Asemenea ieșiri de primitivism și sălbăticie sunt de neacceptat
Iliescu, după atacul din Franța: Asemenea ieșiri de primitivism și sălbăticie sunt de neacceptat

Ion Iliescu a fost prezent, duminică, la Ambasada Republicii Franceze, pentru a aduce un omagiu victimelor atentatului de la redacția publicației Charlie Hebdo.

„Asemenea ieșiri, în 2014, de primitivism și de sălbăticie sunt de neacceptat, așa că, pe de o parte, am apreciat reacțiile de solidaritate care au apărut imediat după aceea și de condamnare a unor acte criminale și de primitivism pur și simplu în această perioadă de evoluție a societății și solidaritatea românilor cu Franța și cu francezii, de care ne leagă o istorie întreagă”, a afirmat Ion Iliescu.

El a mai spus că atacul terorist nu are nicio legătură cu religia. „Sigur că nu, trebuie o atitudine de condamnare a acestui act, este un primitivism de neacceptat în zilele noastre, dar acesta este realitatea pe care trebuie să o judecăm cu toată luciditatea”, a adăugat Iliescu.

Și președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta au semnat, joi, în cartea de condoleanțe deschisă la Ambasada Franței la București.

Franța a trăit 53 de ore de coșmar, de la atentatul comis miercuri la redacția Charlie Hebdo, până la luarea de ostatici sângeroasă de vineri, dintr-un magazin evreiesc din Paris.

În total, 17 persoane au murit în această serie de atacuri comise de trei jihadiști francezi, care au afirmat că s-au coordonat și care au fost uciși de forțele de ordine vineri seara.

Atacul comis pe 7 ianuarie la sediul revistei satirice Charlie Hebdo s-a soldat cu 12 morți și 11 răniți, fiind revendicat de rețeaua teroristă sunnită Stat Islamic în Irak și Siria. Printre victime se numără directorul publicației, Stéphane Charbonnier (Charb), și alți trei cunoscuți caricaturiști – Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) și Georges Wolinski (Wolinski). Publicația Charlie Hebdo primise o serie de amenințări după ce publicase caricaturi cu Profetul Mahomed. Grupul terorist Stat Islamic a revendicat atentatul.

Frații Chérif și Said Kouachi – considerați autorii atacului comis miercuri la sediul revistei Charlie Hebdo – au murit vineri seară în confruntările cu forțele de ordine franceze la sediul unei tipografii din localitatea Dammartin-en-Goële.

Amedy Coulibaly, un islamist în vârstă de 32 de ani, a fost omorât în intervenția forțelor de ordine la un magazin evreiesc din zona Vincennes (la periferia Parisului), unde a luat ostatici vineri. În cursul zilei de joi, Amedy Coulibaly a omorât o polițistă în zona Montrouge din Paris. Conform autorităților, el încerca să atace sediul unui post de televiziune situat în sudul Parisului. Suspectul avea antecedente penale, el fiind arestat o lună în anul 2010, după ce fusese prins având o armă automată de tip Kalașnikov.
 

Citește și