Prima pagină » Știri politice » Iliescu: PSD nu are ce să-i reproșeze lui Rus

Iliescu: PSD nu are ce să-i reproșeze lui Rus

Iliescu: PSD nu are ce să-i reproșeze lui Rus
Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, că social-democrații nu au ce să-i reproșeze ministrului demisionar al Internelor, Ioan Rus, el arătând că Rus nu a greșit declarând public faptul că există 18 milioane de votanți, deși a subliniat că, în opinia sa, cifra este inexactă.

Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, că social-democrații nu au ce să-i reproșeze ministrului demisionar al Internelor, Ioan Rus, el arătând că Rus nu a greșit declarând public faptul că există 18 milioane de votanți, deși a subliniat că, în opinia sa, cifra este inexactă.

Întrebat dacă există motive de reproș pentru Ioan Rus din partea PSD, Iliescu a răspuns: „Nu. E un fapt dat – această instabilitate reflectată în statistici, care e speculată de o manieră necinstită. Opt milioane și jumătate de votanți sunt un fapt dat, dar la ce îl raportezi? Cu ce a greșit Rus că s-a apucat să declare public 18 milioane bazin electoral, ceea ce e inexact. Dacă luăm situația că aveam 22 de milioane, s-au pierdut în 20 de ani între un milion și două milioane, două milioane sunt plecați, plus patru milioane cei până în 18 ani, nu rezultă mai mult de 15 milioane de votanți populația stabilă în țară”, a spus Iliescu.

El a admis că trebuia ca cifrele referitoare la persoanele înscrise pe listele electorale să fie lămurite și a subliniat că acest lucru se va face acum. „Acuma trebuie să o facem (…) pentru că factorii locali nu sunt interesați să opereze asemenea chestiuni (…) pentru că sunt interese divergente”, a spus Iliescu.

El a opinat că, în contextul unei mobilități relativ mari a populației, administrația din România trebuie să verifice anual situația populației stabile, respectiv a votanților. „În aceste condițiuni trebuie să stabilim prin lege, cu verificare anuală, toți cei care pleacă – asta înseamnă că nu mai plătesc dări la structurile locale, la finanțe, nu i se ridică dreptul civil, dacă vrea să voteze, dar când votează, votează pe liste separate. Deci anual administrația trebuie să facă această verificare și să scoată din situația populației stabile votanții și să-i treacă „plecat”, „semn de întrebare”, „ce-i cu el”, și când vine i se acordă dreptul să voteze”, a spus Iliescu.

Citește și