Iliescu susține în continuare că „actele de vandalism” din 13 iunie au determinat venirea minerilor
Fostul președinte Ion Iliescu susține în continuare că fără „actele de vandalism” din 13 iunie 1990 nu ar fi avut loc venirea minerilor și violențele din 14-15 iunie, el apreciind că a pune acele evenimente pe seama conducerii politice de atunci reprezintă o „speculație politică rudimentară”.
„Declarațiile făcute la câteva posturi de televiziune, privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, sunt declarațiile unor oameni frustrați care au trăit o amară decepție în urma alegerilor din 20 mai 1990, când electoratul s-a pronunțat, printr-o majoritate zdrobitoare, în favoarea reprezentanților Frontului Salvării Naționale”, susține Ion Iliescu într-un comunicat remis marți agenției MEDIAFAX.
Fostul șef al statului arată, totodată, că, spre deosebire de oamenii politici responsabili, inclusiv din conducerile PNȚCD și PNL și care și-au retras, atunci, reprezentanții dintre manifestanții din Piața Universității, un grup de oameni „iresponsabili” au continuat să ocupe Piața Universității, „menținând în mod artificial un punct de tensiune în centrul Capitalei”.
Iliescu susține că, la încercarea de eliberare a pieței, din 13 iunie 1990, pentru a o reda circulației normale, demonstranții au răspuns prin „acte de vandalism”, atacând clădiri publice ale Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și Televiziunii Naționale, folosindu-se și de slăbiciunile forțelor de ordine de atunci.
El arată că pe acest fundal a avut loc în ziua de 14 iunie venirea minerilor din Valea Jiului, care mai fuseseră în Capitală, în februarie, când „aceleași elemente anarhice” vandalizaseră clădirea Guvernului României.
„Din păcate, prezența minerilor în zilele de 14-15 iunie 1990 a fost însoțită, la rândul ei, de acte de violență, care nu au fost favorabile imaginii internaționale a României. Cert este, însă, că fără actele de vandalism din ziua și seara de 13 iunie nu ar fi avut loc venirea minerilor și violențele din 14-15 iunie. A pune acele evenimente, însă, pe seama conducerii politice a țării de atunci este o speculație politică rudimentară, care deformează realitatea și o acțiune propagandistică inutilă. Întrebarea firească: cui folosesc asemenea procedee și de ce sunt ele vehiculate astăzi?”, afirmă Iliescu în comunicatul citat.