Prima pagină » Știri politice » Imagini spectaculoase cu noile linii de METROU din București. Daniel Băluţă a semnat contractul de finanţare pentru prelungirea magistralei M4

Imagini spectaculoase cu noile linii de METROU din București. Daniel Băluţă a semnat contractul de finanţare pentru prelungirea magistralei M4

Primarul Sectorului 4 Daniel Băluţă a semnat, marţi, contractul de finanţare pentru prelungirea magistralei M4, în sumă totală de 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, accesaţi prin „Programul Transport” al UE 2021-2027. Traseul noii linii de metrou M4 va avea un număr de 14 staţii, ce vor fi amenajate pe o lungime totală de aproximativ 12 kilometri, între staţia Gara de Nord 2 şi staţia Gara Progresul, şi care va traversa teritoriul sectoarelor 1, 4 şi 5, precum şi al comunei Jilava din judeţul Ilfov.

După atribuirea și semnarea contractului de executare a lucrărilor de proiectare și de execuție, câștigătorul/câștigătorii licitației vor avea la dispoziție un termen total de 60 de luni pentru realizarea proiectului, din care primele 8 luni vor fi alocate derulării  primei faze de proiectare, astfel încât construcția efectivă să poată fi demarată cât mai rapid posibil. Astfel, într-un interval de maximum 60 de luni, vor fi realizate, în paralel, pe tronsoane clar definite, atât procedurile de proiectare, cât și cele de construire.

Mulţumesc oamenilor care ne-au ajutat să dezvoltăm aceste proiecte. În 2017, când am discutat prima dată despre metrou, lucrurile acestea păreau utopice. Acum, rezultatele au început să apară. Am extins Magistrala M2 până la staţia Tudor Arghezi, unde avem şi parcare de tip park&ride. Magistrala M4 va soluţiona două deficienţe ale oraşului, ce nu mai pot fi ignorate. În primul rând, alături cu proiectul Aeroportului Bucureşti-Sud, va regla decalajul evident de dezvoltare între zona de Sud şi cea de Nord a Bucureştiului. Apoi, va ajuta la combaterea poluării, prin reducerea semnificativă a indicilor de trafic din oraş, fiind o alternativă reală de transport nepoluant. Până pe 27 iunie, aşteptăm ofertele operatorilor interesaţi de această licitaţie, iar în urmatoarele 3, 4 luni de zile, sper să avem un câştigător şi să dăm ordinul de începere pentru proiectare. Aştept cu nerăbdare să începem lucrările, pentru a schimba în bine viaţa oamenilor din acest oraş”, a declarat Daniel Băluţă

Traseul Magistralei M4

Traseul noii linii de metrou M4 va avea un număr de 14 stații, ce vor fi amenajate pe o lungime totală de aproximativ 12 kilometri, între stația Gara de Nord 2 și stația Gara Progresul, și care va traversa teritoriul sectoarelor 1, 4 și 5, precum și al comunei Jilava din județul Ilfov.

Cele 14 stații ale noului traseu sunt: Gara de Nord 2 – Știrbei Vodă – Bogdan Petriceicu Hașdeu – Uranus – George Rozorea – Chirigiu – Filaret – Eroii Revoluției 2 – George Bacovia – Toporași – Nicolae Cajal – Luică – Giurgiului – Progresului. Stațiile vor fi amenajate conform celor mai noi cerințe pentru securitate la incendiu și vor fi adaptate pentru un acces facil al persoanelor cu dizabilități. Stațiile vor avea și sisteme de protecție a călătorilor, inclusiv panouri de sticlă și uși automate la marginea peroanelor.

Totodată, Sectorul 4 al Municipiului București, în calitate de lider de asociere, alături de Ministerul Transporturilor, Metrorex, Consiliul Județean Ilfov și Sectorul 5 al Capitalei anunță faptul că prelungirea Magistralei M4 urmează a fi proiectată ca un nod intermodal care să interconecteze atât transportul feroviar regional, național și internațional cu zona urbană, asigurându-le oamenilor condiții de trafic ecologic, rapid și modern.

Mai mult decât atât, prin extinderea liniei 4 de la Gara de Nord la Gara Progresul, se va realiza cea mai mare și importantă linie de metrou pe diametrala nord – sud a orașului, care va lega Aeroporturile Internaționale București Otopeni și București Băneasa cu gările de cale ferată Băneasa, Basarab, Gara de Nord și Gara Progresul și, implicit, interconectarea cu transportul public de suprafață.

Potrivit Metrorex, ca informație de ultimă oră, Magistrala de metrou M4 ar putea fi prelungită dincolo de comuna Jilava, până la Adunații Copăceni, județul Giurgiu, acolo unde Sectorul 4 al Municipiului București are deja în lucru proiectul Aeroportului Internațional București-Sud.

CITEȘTE ȘI:

Sorin Grindeanu: Magistralele M4 și M6 ale metroului vor fi extinse cu FONDURI europene de peste 22 miliarde lei

Daniel Băluță, despre importanța EDUCAȚIEI: Cred cu tărie că familia și școala ne definesc viața și ne determină să fim ceea ce suntem

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?