În ce scenariu ar ataca Putin Polonia / Vladimir Putin respinge „comportamentul expansionist”, în interviul cu Carlson
This browser does not support the video element.
Președintele rus Vladimir Putin dă sfaturi administrației americane și afirmă, fără echivoc, că nu are niciun interes să invadeze și alte țări din Europa. La întrebarea jurnalistului Tucker Carlson dacă are „scopuri teritoriale pe tot continentul”, Putin răspunde „este absolut exclus”.
În interviul controversat de două ore și 7 minute, pe care l-a acordat, în premieră după începutul războiului jurnalistului Tucker Carlson, Putin vorbește mai bine de 30 de minute despre istoria Rusiei, Lituaniei, Poloniei și Ucrainei, trecând prin domnia lui Oleg cel Înțelept în secolul al IX-lea, ajungând la luptele anilor 1300 și, în final, la politica externă a lui Lenin.
Când ajunge cu istoria în zilele noastre, Putin acuză Occidentul că prelungește războiul prin livrarea de armament Ucrainei.
Putin afirmă că au existat discuții de pace cu Ucraina „aproape finalizate”, dar Kievul „a aruncat toate aceste acorduri și a ascultat instrucțiunile țărilor occidentale, ale țărilor europene și ale Statelor Unite de a lupta împotriva Rusiei până la capăt”.
Aici intervine Carlson, care îl întreabă dacă NATO este îngrijorată că va deveni un război global sau un conflict nuclear. Putin răspunde cu acuzații.
Și încearcă să-și intimideze propria populație cu o amenințare rusă imaginară. Și oamenii care gândesc, nu filistenii, ci oamenii care gândesc, analiștii, cei care sunt angajați în politica adevărată, doar oameni deștepți, înțeleg perfect că acesta este un fals. Ei încearcă să alimenteze amenințarea rusă.
În ce scenariu ar ataca Putin Polonia
Întrebat direct dacă ar exista vreun scenariu în care să trimită trupe în Polonia, Putin întreabă retoric: de ce am face asta?, continuând „doar dacă atacă Rusia”.
Pentru țarul de la Moscova, un război pe scară largă este „împotriva bunului simț”.
Apoi se apără spunând că liderii occidentali și-au speriat propriii cetățeni că „Rusia va folosi arme nucleare tactice”, doar pentru a stoarce bani de la contribuabili.
Doar într-un singur caz, dacă Polonia atacă Rusia. De ce? Pentru că nu avem niciun interes în Polonia, Letonia sau oriunde altundeva. De ce am face asta? Pur și simplu, nu avem niciun interes. Este doar o amenințare. (…) Este absolut exclus. Este împotriva bunului simț să te implici într-un fel de război global și un război global va aduce întreaga umanitate în pragul distrugerii. (…) Tot timpul i-au speriat pe toți cu noi. Mâine, Rusia va folosi arme nucleare tactice. Mâine, Rusia va folosi asta. Nu, poimâine. Pentru a stoarce bani suplimentari de la contribuabilii americani și de la contribuabilii europeni în confruntarea cu Rusia în teatrul de război ucrainean. Dar, scopul este de a slăbi Rusia cât mai mult posibil.
După schimbarea retoricii la Casa Albă, de la ajutăm Ucraina „atât timp cât este nevoie” la „atât timp cât putem”, în Statele Unite sunt ciocniri de interese între taberele politice de la vârf, cu privire la sprijinul financiar și militar pentru Kiev.
Motiv propice pentru Putin să ridiculizeze SUA, în discuția cu Carlson, pentru câte probleme are pe cap. Putin a fost invitat să comenteze o afirmație a șefului senatorilor americani, democratul Chuck Schumer, conform căruia „dacă SUA nu finanțează lupta Ucrainei, soldații americani vor ajunge pe front”. Liderul Rusiei a catalogat-o drept „provocare ieftină”.
Însă, cu totul altfel stau lucrurile dacă cineva ar trimite trupe permanente. „Asta ar aduce, cu siguranță, omenirea în pragul unui conflict global foarte serios”, afirmă Putin.
Aceasta este o provocare ieftină. Nu înțeleg de ce soldații americani ar trebui să lupte în Ucraina. Sunt mercenari din Statele Unite. Ei sunt cel mai mare număr de mercenari din Polonia, cu mercenari din Statele Unite pe locul doi și mercenari din Georgia, pe locul trei. Ei bine, dacă cineva are dorința de a trimite trupe permanente, asta ar aduce, cu siguranță, omenirea în pragul unui conflict global foarte serios. Acest lucru este evident. Statele Unite au nevoie de asta? Pentru ce? La mii de mile distanță de teritoriul tău național. Nu ai nimic mai bun de făcut? Ai probleme la graniță. Probleme cu migrația, probleme cu datoria națională. Peste 33 de trilioane de dolari. Nu ai nimic mai bun de făcut și ar trebui să lupți în Ucraina. Nu ar fi mai bine să negociem cu Rusia? Să faci o înțelegere?! Mi se pare că acest lucru este mult mai inteligent și mai rațional.
CITEȘTE ȘI: