În ultima ședință de Guvern, Cioloș l-a lăsat pe Dragnea să decidă ce face cu TVA
După controversa din jurul amânării scăderii TVA cu un punct procentual de la 1 ianuarie 2017, eliminării taxei pe stâlp și supraccizei la carburanți, Guvernul a anunțat că nu va proroga Codul fiscal și că ordonanța de urgență, adoptată joi, nu prevede înghețarea salariilor în 2017.
„În această OUG nu tăiem salarii, nu înghețăm aceste drepturi salariale. E vorba de prorogarea unor acte normative care au fost aprobate în anii trecuți, în general, înainte de criză. Ele au fost în fiecare an amânate la implementare odată cu Legea bugetului. În acest an, pentru că bugetul ar putea să vină deja în luna ianuarie, atunci luăm această măsură de a amâna implementarea măsurilor aferente. Lăsăm posibilitatea următorului Guvern să își aplice politicile cum crede de cuviință. Nu prorogăm Codul fiscal, se va aplica așa cum e prevăzut de la 1 ianuarie 2017”, a anunțat ministrul Finanțelor, Anca Dragu, în cadrul unei conferințe de presă.
Liderul PSD Liviu Dragnea i-a solicitat premierului Dacian Cioloș amânarea tăierii unor taxe (TVA, supracciza la carburanți și taxa pe stâlp), prevăzută de la 1 ianuarie 2017, acestea fiind măsuri adoptate în timpul Guvernării Ponta.
Dacian Cioloș preciza, miercuri, că nu a acceptat încă aceste solicitări ale lui Dragnea, însă că „le analizează”, deși inițial purtătorul de cuvânt al Guvernului declara că Cioloș ar fi fost de acord cu solicitările lui Dragnea. La acel moment, premierul preciza, totodată, că PSD trebuie să își respecte promisiunile făcute în campania electorală și să își asume o politică fiscală în noul Parlament.