Premierul desemnat, Viorica Dăncilă, nu mai participă, vineri, la ședința conducerii ALDE, pentru a discuta despre programul de guvernare, o „discuție mai amplă” urmând să aibă loc duminică, a precizat președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.
„Am schimbat puțin programul. Premierul desemnat, Viorica Dăncilă, nu mai vine astăzi (vineri – n.r.), fiindcă ar fi fost o întâlnire de un sfert de oră. Vom avea duminică o discuție mai amplă, la care vor participa parlamentarii noștri și președinții de organizații ALDE”, a declarat președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.
O discuție în 15 minute nu poate fi o discuție serioasă, nici din partea domniei sale, nici din partea colegilor care își doresc să pună întrebări. Am decalat pentru duminică, ora nu v-o pot comunica acum, o s-o stabilim de comun acord. (…) Impozitul pe gospodărie nu l-am discutat, am discutat pe impozitul pe venitul global. Ministerul de Finanțe trebuie să pornească la operaționalizare, dar e nevoie de o logistică necesară. Nu există un termen avansat, deci pe măsură ce ministerul va avansa pe acest domeniu, vom comunica. Un astfel de impozit amai existat, nu e un impozit nou, care să ne ia prin surprindere, deci nu e vorba de niciun fel de impozit nou. De altfel, filosofia programului economic este chiar aceasta, să nu introducem niciun fel de taxe și impozite noi în 2018, ci să le simplificăm și să le reducem pe cele existente”, a declarat liderul ALDE.
Inițial, premierul desemnat, Viorica Dăncilă, urma să discute vineri dimineața, ci liderii ALDE, la ședința Biroului Politic Central, despre programul de guvernare care va fi înaintat Parlamentului spre aprobare.
Înainte de votul pentru noul Guvern, cei de la ALDE au prezentat PSD o listă care cuprinde o serie de solicitări pe marginea cărora cele două partide ar trebui să cadă de acord.
„Vrem ca în noul program de guvernare să se regăsească mai multe pucte. În primul rând, să nu majorăm în niciun fel taxele și impozitele actuale. De asemenea, mai vrem legea PPP (parteneriatul public-privat – n.r.), o nouă lege a minelor și informatizarea ANAf, astfel încât cetățenii să nu mai fie nevoiți să stea la cozi să plătească diverse taxe și impozite”, au precizat surse din ALDE.
Potrivit acestora, liderii ALDE susțin necesitatea unei „redefiniri” a Declarației 600 și, eventual, acordarea unor termene „rezonabile”.
„Mai vrem să avem o lege a lobby-ului, dar și o lege unitară a achizițiilor publice”, au mai precizat sursele citate.
În privința posturilor din viitorul guvern, care va fi condus de Viorica Dăncilă, ALDE își va păstra atât portofoliile deținute în guvernele precedente, cât și miniștrii, respectiv Grațiela Gavrilescu, ministru al Mediului și vicepremier, Teodor Meleșcanu – ministru de Externe, Toma Petcu – ministrul Energiei și Viorel Ilie – ministru pentru Relația cu Parlamentul.