Începe bătaia pe tehnocrați. Lista lui Nicușor Dan
„Ne dorim, dacă intrăm în Parlament, ca de mandatele noastre să depindă formarea unui guvern, caz în care vom propune un premier tehnocrat și Dacian Cioloș este una dintre opțiuni”, a spus, luni, Nicușor Dan într-o conferință de presă.
Președintele USR a mai spus că avantajul unui premier tehnocrat este că poate să aducă în guvern oameni cu competențe din societatea civilă, lucru pe care premierii politici nu l-au făcut niciodată, iar în Guvernul Cioloș se întâmplă acest lucru. Totodată, Nicușor Dan a precizat că membrii actualului guvern au ușile deschise pentru a se înscrie în partid, însă nu au numele pe liste garantate, ci vor trebui validate candidaturile în partid.
„Oameni de profilul Vlad Voiculescu, Cristian Ghinea, Dacian Cioloș sunt de profilul celor pe care noi îi căutăm în USR, nu au existat însă discuții legate de acest tip de candidatură (la alegerile parlamentare – n.r.), au existat discuții cu mai mulți dintre ei pe chestiuni profesionale”, a punctat, în acest sens, Nicușor Dan.
Potrivit liderului USR, obiectivul partidului pentru alegerile parlamentare este să obțină 10%, însă nu au fost stabilite încă listele pentru alegeri, decizia urmând să fie luată de organizații, care au autonomie locală, însă conducerea partidului are drept de veto.
Președintele USR a mai spus că după ce se vor constitui filiale în toate județele va avea loc un nou congres, după cel de duminică, cel mai probabil în a doua jumătate a lunii octombrie.
„A avut loc un congres de fuziune între Uniunea Salvați România, Uniunea Salvați Bucureștiul și Uniunea pentru Codlea. (…) La congres s-a făcut o situație a extinderii acestui partid la nivel național. Există grupuri de lucru în marea majoritate a județelor din România, estimăm că în perioada 1-15 septembrie vom deschide 20-25 de filiale, iar, până la sfârșitul lunii septembrie, vom deschide filiale în toate județele din România. La Congres a fost aleasă o structură de conducere nouă față de cea precedentă: un președinte, cinci vicepreședinți și în total 11 membri într-un Biroul Național”, a detaliat Nicușor Dan.
Primul congres al USR la care au fuzionat Uniunea Salvați Bucureștiul, Uniunea Salvați România și Uniunea pentru Codlea și la care s-a discutat despre extinderea în teritoiu, a avut loc duminică, la Hotel Internațional, cu ușile închise.