Începe ciolaniada: 3.300 de posturi de șefi în eșalonul doi al guvernului, pe masa baronilor USL
După ocuparea portofoliilor ministeriale, adevărata împărțire a Puterii între PSD și PNL abia începe. Peste 3.300 de posturi de conducere, destinate exclusiv oamenilor de partid, își fac loc în aceste zile în organigramele ministerelor pentru a răsplăti liderii din teritoriu care au scos aproape 70% în alegeri.
Aproape 60 de secretari de stat, în jur de 120 de președinți de agenții, toți cu cabinetele, secretarii personali și consilierii lor, adică alți 1.250 de oameni de partid. Pe lângă ei, 85 de prefecți și subprefecți, 160 de șefi în companii naționale, peste 1.200 de directori în deconcentrate. Așa arată, în linii mari, eșalonul al doilea al guvernului, disputat de filialele USL.
Bătaia pentru secretarii de stat
Prima miză a începutului de an sunt secretarii de stat. Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu și-au instalat deja primul om din noul val: Sevil Shhaideh la Dezvoltare și Administrație, ministerul lui Liviu Dragnea. Ar vrea însă mai mult. Pe „Valerică (Valentin Preda, fost secretar de stat de la Transporturi, n.red.) un băiat care a performat”, spune Mazăre, „și, evident, turismul”. „Nu cred că despre turism, după 12 ani în care m-am ocupat, poate să vină altcineva din România că ar fi în stare să facă mai bine. Vrem secretar de stat”, și-a pus liderul PSD Constanța din start cererile pe masă.
Deocamdată însă, singurii siguri pe posturi sunt Anghel Andreescu, Bogdan Tohăneanu și Constantin Cătălin Chiper, păstrați la Interne, liberalul Septimiu Buzașu, menținut de Relu Fenechiu la Transporturi, PSD-istul Bebe-Viorel Ionică, deținătorul licenței Antena 1 Târgu Jiu și a ziarului Gorjeanul, care rămâne secretar de stat la Ministerul Societății Informaționale, Gigel Paraschiv, susținut de Ecaterina Andronescu pentru a continua la Educație, alături de UDMR-istul Andrei Kiraly, păstrat și el.
Pe loc va rămâne și George Ceamba la Departamentul de Afaceri Europene, coordonat însă direct de primul-ministru după ultimele retușuri în guvern.
Pe lista de start, încă nedefinitivată de cabinetul Ponta II, fiecare ministru din cei 27 are doi secretari de stat de aceeași culoare politică. În ministere ca Transporturile, Finanțele sau Dezvoltarea este însă în discuție suplimentarea cu încă un secretar de stat. Un altul figurează la SGG, iar premierul are și el doi în subordine – unul dintre ei fiind purtătorul său de cuvânt, Andrei Zaharescu.
Fenechiu: „Managementul privat nu e o soluție pentru toate companiile”
O mare bătălie se dă și pentru companile de stat de la CNADNR, care se divizează în Autostrăzi (PSD) și Drumuri Naționale (PNL), la Transgaz și Romgaz, dar și pentru agențiile sau autoritățile de la nivel central, ai căror șefi au rang de secretar sau subsecretar de stat.
Dintre cele mai râvnite agenții, AAAS (fostul AVAS), Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, Garda Financiară, Apele Române, Romsilva, Loteria Națională ar urma să revină PNL, pe principiul ministerelor monocolore. PSD își asigură în schimb Garda de Mediu, Inspectoratul de Stat în Construcții, Compania Națională de Investiții, grosul CNADNR, adică Autostrăzile, Poșta Română, companiile din energie, plus șefia DGIPI, serviciul de informații al Ministerului de la Interne, trecută direct în pixul premierului.
În acest ultim caz, premierul a decis menținerea în funcție a lui Gelu Marin Oltean.
În total, în jur de 110 agenții și autorități naționale, peste 10 institute de cercetare și 83 de companii de stat. Deocamdată. Ajustări încă se mai fac însă în ministere.
„Eu vreau să împart Compania de Drumuri. Propun să fie o companie pentru construcții de drumuri și una pentru întreținere și reparații. Dar numărul de salariați nu se va mări”, a explicat pentru gândul ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, care a și început schimbarea de gardă. La Autoritatea de management POS-T, care supervizează banii europeni cheltuiți în Transporturi l-a numit pe Marcel Boloș, fost secretar de stat la Dezvoltare, teren dominat acum de PSD. La Aeroporuri București, pe de altă parte, l-a readus în funcție pe Cornel Poterașu, demis în august în urma scandalul apărut după uciderea studentei japoneze. „Poterașu nu a fost implicat în acel incident. Paza o asigură MAI. Până la proba contrarie, am încredere în Poterașu”, își justifică Fenechiu decizia.
Mai vechiul acord cu FMI obliga executivul să cedeze locurile oamenilor de partid din vârful companiilor de stat pentru a fi numiți manageri privați. Principiul se va aplica, dar selectiv. „Managementul privat e o soluție pentru anumite tipuri de companii care au legătură cu sistemul concurențial. Pentru Compania de Drumuri de exemplu nu văd ce să facă un manager privat. Nici la Metrorex nu e concurență, dar e o cu totul altă abordare. Metrorex ar putea avea manager privat”, a adăugat Relu Fenechiu, care are în subordine, alături de Varujan Vosganian la Economie și Constantin Niță la Energie, printre cele mai multe companii de stat.
3.300 de posturi la dispoziția partidelor
Fiecare din cele peste 110 agenții are președinte, dar și câte doi vicepreședinți. La fel, în cele 83 de companii de stat, deocamdată, posturile de directori sunt dublate de cele de adjunct. Mai puțin vizibile, dar la fel de râvnite sunt funcțiile de consilier personal aferente fiecărui demnitar.
Premierul are, spre exemplu 13 oameni în aparatul personal, un vicepremier are dreptul la 8 conislieri, iar cei 27 de miniștri plus secretarul general al guvernului au, la rândul lor, cabinete cu câte 13 angajați, veniți de regulă pe linie de partid: șefi de cabinete, consilieri, secretari personali. În total, 364 de oameni de partid, cărora li se adaugă alți 850 din aparatele de lucru ale celor 57 de secretari de stat plus ale asimilaților acestora șefi de agenții. Nu mai puțin de 1.250 de posturi ocupate politic.
Li se adaugă șefii celor 95 de spitale sau case de asigurări pentru sistemele speciale, încă subordonate central, cu adjuncții lor, cei 17 secretari generali din ministere, dar și prefecții și subprefecții, plus 1.200 de directori executivi și adjuncți în deconcentrate, oficial funcționari publici, în practică numiți politic. Cu totul, în jur de 3330.
„Eu n-am făcut astfel de calcule. Dar, în opinia mea sunt poziții în fiecare minister care trebuie să se schimbe o dată cu ministrul și sunt și funcțiile publice unde trebuie să rămână specialiștii. Eu asta voi face”, spune Relu Fenechiu.
Case de la stat inclusiv pentru șefii mai mici
Cei care vin să blindeze aparatul politic al guvernului, pe lângă cei aproximativ 70.000 de functionari publici câți sunt acum la nivel central, au dreptul inclusiv la locuințe de serviciu.
Prin ordonanța de reorganizare adoptată în prima ședință a cabinetului Ponta II, pe lângă miniștrii și secretarii de stat care puteau primi până acum case temporare în București, au primit același drept „conducătorii instituțiilor publice din cadrul administrației publice centrale, șefi de departamente și persoanele încadrate pe funcții din cabinetul demnitarului în cadrul autorităților publice”.