„Incompetenți administrativ, atacă judecătorii cu un discurs SPECIFIC PSD!” Băsescu îi critică pe BARNA și CIOLOȘ
Fostul președinte Traian Băsescu i-a criticat pe liderii USR și PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, că nu au fost în stare să completeze demersurile legale pentru înscrierea Alianței 2020 USR PLUS în alegerile europarlamentare, dar i-au atacat pe judecători cu un discurs specific PSD.
„A sărit smalțul de pe fețele domnilor Cioloș și Barna. Incompetenți administrativ, cei doi lideri nu au făcut demersurile cerute de lege pentru a-și înscrie corect în Registrul Partidelor Politice nici partidele și nici alianța. Și atunci, pe bună dreptate, Biroul Electoral Central a respins înregistrarea alianței USR-PLUS în cursa electorală. Imediat ce le-a fost respinsă înregistrarea alianței, Barna și Cioloș, autointitulați „apărători ai Justiției” s-au năpustit cu un discurs specific PSD asupra celor cinci judecători de Înaltă Curte, precum că aceștia fac jocurile lui Dragnea, fără a fi dispuși să accepte realitatea că, pur și simplu, au fost incompetenți și nu au respectat legea„, a scris pe Facebook Băsescu.
„Au trecut la discurs specific PSD cu privire la Justiție. Au lăsat să li se vadă fața hâdă de farisei politici de același rang cu Dragnea și ai lui. Oare cum vor acești doi mini-politicieni,Cioloș și Barna să administreze țara, dacă ei nu pot administra legal nici măcar înregistrarea propriilor partide în Registrul Partidelor Politice?”
ÎCCJ admite contestația USR și PLUS
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis vineri seara contestația formulată de USR și PLUS împotriva deciziai BEC prin care respingea protocolul de constituire al alianței electorale „Alianța 2020 USR-PLUS”.
„Acum aveți cu cine vota! Alianța 2020 merge la europarlamentare! Așa cum ne așteptam, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au votat în favoarea Alianței noastre! Lupta continuă cu și mai mult avânt. Vă mulțumim pentru efortul, implicarea și răbdarea voastră. Împreună vom reuși”, a scris pe Facebook Dacian Cioloș, liderul PLUS.
Contestația conține 18 pagini de argumente juridice
Alianța USR-PLUS a depus vineri la Înalta Curte de Casație și Justiție contestația cu privire la decizia BEC prin care a respins protocolul de constituire al alianței electorale „Alianța 2020 USR-PLUS”.
Contestația a avut 18 pagini de argumente juridice și a fost pregătită de o echipă de 6 juriști și avocați din partea celor două partide, se arăta într-un comunicat remis Mediafax.