Prima pagină » Știri politice » INDIGNARE. Raluca Turcan, atac la adresa CNCD, după amendarea lui Klaus Iohannis: Decizia este revoltătoare / Asistăm la o încercare eșuată și jalnică de intimidare a Președintelui

INDIGNARE. Raluca Turcan, atac la adresa CNCD, după amendarea lui Klaus Iohannis: Decizia este revoltătoare / Asistăm la o încercare eșuată și jalnică de intimidare a Președintelui

INDIGNARE. Raluca Turcan, atac la adresa CNCD, după amendarea lui Klaus Iohannis: Decizia este revoltătoare / Asistăm la o încercare eșuată și jalnică de intimidare a Președintelui
REPLICĂ. Raluca Turcan: Somez PSD să înceteze cu discursul populist privind pandemia: Distrug și sănătatea românilor, dar și mediul de afaceri! / Sursă Foto: Gândul Live

Vicepremierul Raluca Turcan atacă Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării după ce Klaus Iohannis a fost amendat cu 5.000 de lei.

Șeful statului a fost amendat în urma declarațiilor despre maghiari făcute în contextul proiectului legislativ de Autonomie a Ținutului Secuiesc.

„Decizia CNCD de azi privind unele afirmații ale Președintelui Klaus Iohannis este revoltătoare și demonstrează, din nou, că instituția este profund politizată. Faptul că PSD a salutat imediat hotărârea arată existența unei complicități între partid și consiliu, precum și că instituția este folosită în lupta politică pentru a influența opinia publică.

De asemenea, asistăm la o încercare eșuată și jalnică de intimidare a Președintelui Klaus Iohannis. Nu este pentru prima dată când majoritatea politizată din Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării încearcă să îl cenzureze pe Președintele României.

Este inacceptabil că, în schimb, Consiliul nu a avut nicio problemă cu declarații extrem de grave și discriminatoare ale unor membri PSD la adresa Președintelui României (sesizări soluționate tot azi), considerând că acele afirmații se încadrează în limita libertății de exprimare.

Prin aceste practici, CNCD nu face altceva decât să își aducă grave prejudicii de imagine și să își încalce propriul statut, care menționează că instituția este autonomă”, a declarat Raluca Turcan, într-o postare pe Facebook.

Citește și