Întâlnire la Cotroceni. Băsescu vrea consultări cu guvernul. Ponta, pentru Gândul: „Merg singur”

Întâlnire la Cotroceni. Băsescu vrea consultări cu guvernul. Ponta, pentru Gândul: Merg singur
Publicat: 06/11/2012, 19:41
Actualizat: 07/07/2016, 14:27

Președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta urmează să aibă mâine, la ora 11.00, o discuție cu ușile închise, la Palatul Cotroceni. Confirmată de Victor Ponta, întâlnirea a fost propusă de Traian Băsescu, printr-o scrisoare adresată premierului în care îl invită guvernul la consultări, invocând articolul 86 din Constituție: „Președintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente și de importanță deosebită”.

Contactat de gândul, șeful guvernului a precizat că va merge singur la întâlnirea de mâine.

Potrivit premierului, discuția va viza obligațiile externe ale României, negocierile cu FMI, Mecanismul de Cooperare și Verificare pe justiție, precum și bugetul multianual la nivelul UE pentru perioada 2014-2020. „Președintele Băsescu mi-a adresat o solicitare, în baza prevederilor constituționale, să avem o consultare pe aceste teme importante și bineînțeles că am răspuns pozitiv. Nici nu aveam cum să nu răspund”, a spus Ponta.

În lista temelor avansate de Palatul Cotrocenoi pentru discuțiile cu guvernul se numără, pe lângă cele enumerate de Ponta și măsurile avute în vedere pentru reluarea plăților în programele derulate cu fonduri europene, ca și bugetul României pe 2013.

Întâlnirea apare în contextul în care delegația Fondului Monetar Internațional a ajuns astăzi la București pentru o nouă misiune de evaluare. Un subiect fierbinte îl constituie însă mandatul pe care Victor Ponta a anunțat că i-l va cere lui Traian Băsescu pentru a participa în locul președintelui la Consiliul European din 22-23 noiembrie unde se va decide cadrul bugetar multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020.

Anterior, contactați de gândul, purtătorii de cuvânt ai guvernului și președinției nu au infirmat această informație, sugerând însă că întâlnirea nu va avea caracter public. „Nu confirm, nici nu infirm. Ceea ce pot să vă spun este că agenda de mâine a președintelui nu conține activități publice”, a declarat Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al președintelui.

O poziție similară a avut și Andrei Zaharescu. „Nu pot să infirm, nici să confirm. Programul oficial al premierului pentru mâine se cunoaște întotdeauna seara”, a explicat purtătorul de cuvânt al guvernului. După confirmarea premierului, întâlnirea a apărut în programul oficial, fiind programată miercuri la ora 11.00.

Președintele și premierul nu s-au mai întâlnit față în față de la ultima reuniune a CSAT, din 27 septembrie, când Ponta a plecat după doar câteva minute după ce Băsescu a deschis subiectul lipsei de finanțare în domeniul apărării și a avertizat că va ieși public să vorbească despre acest lucru. Public, premierul a motivat că ceea ce l-a nemulțumit a fost subiectul „megaministerului de Externe” pe care șeful statului îl dorea înființat la Cotroceni.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...