Interceptările, la mâna Parlamentului. Modificările care trebuie făcute după deciziile CCR

Mai multe articole din noul Cod Penal și noul Cod de Procedură Penală ar trebui să fie puse în acord cu deciziile privind excepții de neconstituționalitate date de Curtea Constituțională a României (CCR). Cele mai importante decizii date de CCR în 2016 au fost cu privire la interceptările din dosarele penale efectuate de Serviciul Român de Informații (SRI) și la prevederile referitoare la abuzul în serviciu, pentru care CCR a admis excepțiile de neconstituționalitate. Parlamentul României este instituția abilitată să găsească soluții de aplicare a noilor decizii.

CCR a decis în data de 16 februarie 2016 că sintagma „ori de alte organe abilitate ale statului” din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din noul Cod de Procedură Penală, cu privire la interceptările din dosarele penale, este neconstituțională, însemnând că interceptările efectuate de SRI la cererea procurorilor sunt ilegale. Articolul respectiv arata că „procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției ori de alte organe specializate ale statului.”

În motivarea dată de CCR se arată că SRI nu are atribuții de cercetare penală și că în cuprinsul art. 142 alin. (1) organele specializate ale statului în sarcina cărora revin interceptările nu sunt definite nici în mod expres, nici indirect.

„Curtea constată că legiuitorul a inclus, în cuprinsul art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală, pe lângă procuror, organul de cercetare penală și lucrătorii specializați din cadrul poliției și a altor organe specializate ale statului. Aceste organe specializate ale statului nu sunt definite, nici în mod expres, nici în mod indirect în cuprinsul Codului de procedură penală. De asemenea, norma criticată nu prevede nici domeniul de activitate specific acestora, în condițiile în care, în România, activează, potrivit unor reglementări speciale, numeroase organe specializate în diverse domenii. Astfel, în afara Serviciului Român de Informații, care are atribuții exclusiv în domeniul siguranței naționale, neavând atribuții de cercetare penală, există și alte servicii cu atribuții în domeniul securității naționale, precum și o multitudine de organe specializate ale statului cu atribuții în varii domenii”, a explicat CCR în motivarea deciziei.

Guvernul a adoptat, pe 11 martie 2016, o Ordonanță de Urgență privind unele măsuri pentru punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică în procesele penale. OUG prevedea că procurorii și organele de cercetare penală vor fi singurii în măsură să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică dispuse în dosarele de cercetare penală, utilizând în mod nemijlocit și independent infrastructura SRI. Ordonanța nu a mai fost pusă în dezbatere publică, fostul premier Dacian Cioloș motivând că nu ar fi fost timp suficient.

„În cazul OUG privind interceptările, nu mai era timp fizic, pentru că rămâneam descoperiți în unele cazuri dacă nu adoptam OUG în același timp cu publicarea hotărârii CC în Monitorul oficial”, a explicat fostul premier.

La data de 15 martie, ziua în care au intrat în vigoare dispozițiile deciziei CCR privind realizarea interceptărilor, în intervalul 07.00-14.00, SRI a stopat toate activitățile pe care le desfășura în sprijinul unităților de parchet, fiind întrerupte toate comunicațiile pentru ca acestea să fie preluate de organele de anchetă care desfășurau activități în dosare penale. În acest interval, până când fiecare structură și-a marcat prezența și supravegherea mandatului care era în desfășurare, nu s-au făcut interceptări.

Acum, Parlamentul trebuie să decidă dacă aprobă sau respinge ordonanța respectivă.

Cea de-a doua decizie importantă luată de CCR în 2016 a fost în data de 15 iunie, privind neconstituționalitatea prevederilor din art. 246 alin (1) din Codul Penal din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din noul Cod Penal referitoare la abuzul în serviciu, judecătorii recomandând ca sintagma ”în mod defectuos” să fie înlocuită cu ”prin încălcarea legii”.

Articolul 297 alin. (1) arată că „fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.”

Curtea Constituțională arată în motivarea deciziei privind abuzul în serviciu că termenul ”defectuos” din cuprinsul articolului din Codul penal care încriminează abuzul în serviciu ”nu poate fi privit ca un termen adecvat folosirii iÌ‚n domeniul penal” și, mai mult, că acest termen ”nu este definit în Codul penal și nici nu este precizat elementul în legătură cu care defectuozitatea este analizată, ceea ce determină lipsa de claritate și previzibilitate a acestuia. Această lipsă de claritate, precizie și previzibilitate a sintagmei > din cadrul dispozițiilor criticate creează premisa aplicării acestora ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare”.

Judecătorii constituționali explicau faptul că, prin termenul de ”lege”, trebuie să se înțeleagă exclusiv ”legislaţia primară – legi și ordonanțe ale Guvernului”. ”Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament (…), precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern (…), respectiv ordonanțe și ordonanţe de urgență ale Guvernului) neputând fi dedus, eventual, din raționamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice”, arată judecătorii CCR în motivare.

Un lucru foarte important precizat de judecătorii constituționali în motivarea deciziei este cine poate ”reglementa și aplica” prevederile privind abuzul în serviciu. Curtea constată că acest drept aparține deopotrivă legiuitorului (Parlament sau Guvern) și ”organelor judiciare chemate să aplice legea” (procurorii și judecătorii). ”Curtea apreciază că responsabilitatea de a reglementa și aplica, în acord cu principiul anterior menționat, prevederile privind abuzul în serviciu, ține atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern), cât și de organele judiciare – ministerul public și instanțele judecătorești -, indiferent dacă subiectul activ este acuzat conform unor reguli speciale de acuzare sau unor proceduri penale ordinare”, precizează judecătorii în motivarea deciziei privind abuzul în serviciu.

Totodată, magistrații au respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată și au constat că articolul 13 din legea nr. 79/2000 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Articolul 13 (2) din Legea nr.78/2000 menționează că ”în cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”.

”Curtea apreciază că analiza infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 13 din legea nr. 78/2000 trebuie să se raporteze la dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin .(1) din Codul penal cum acestea au fost reconfigurate prin prezenta decizie, dispoziția respectivă fiind o normă incompletă”, se arată în concluzia motivării CCR.

Senatul a adoptat tacit, în data de 04 octombrie 2016, o OUG care modifică Codul Penal și Codul de Procedură Penală , invocând nevoia de a transpune în legislație 15 decizii ale CCR, dar și directive europene, printre care cea referitoare la încetarea urmării penale și înăsprirea unor pedepse. Ordonanța adoptată de Guvern prevede, în total, peste 150 de modificări.

Potrivit legislației, textele declarate neconstituționale trebuie puse în acord în termen de 45 de zile de la luarea deciziei.

În preambulul Ordonanței de Urgență a Guvernului care modifică atât Codul Penal, cât și Codul de Procedură Penală , Ministerul Justiției invocă drept temei pentru adoptarea ei ”numărul relativ mare de texte declarate neconstituționale și care nu au fost puse în acord cu legea fundamentală, deși termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituție a expirat, ceea ce poate determina interpretări diferite în jurisprudență cu privire la norme procesual-penale aplicabile, de natură a afecta drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor” și ”existența mai multor proceduri de infringement, unele dintre ele aflate în stadii avansate, ceea ce ar putea duce la condamnarea României de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu consecința aplicării unor sancțiuni pecuniare al căror cuantum ar putea fi unul semnificativ, de natură a afecta bugetul de stat și îndeplinirea obiectivelor asumate de Guvern”.

Totodată, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a depus, la începutul lunii octombrie, în Parlament, un proiect de lege pentru înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Interceptarea Comunicațiilor, activitatea acesteia urmând să fie supusă controlului Parlamentului. Potrivit proiectului, autoritatea va avea drept obiectiv supravegherea, interceptarea, înregistrarea, ascultarea, verificarea primară, stocarea și transmiterea datelor și informațiilor ce au interes pentru securitatea națională, prevenirea și combaterea terorismului și a criminalității organizate și corupției, cât și prevenirea, descoperirea și contracararea interceptărilor ilegale a comunicațiilor, în colaborare cu celelalte autorități informative și de protecție.