Prima pagină » Știri politice » Interimatul la Cotroceni a fost o „CONJUNCTURĂ neprogramată” pentru Ilie Bolojan

Interimatul la Cotroceni a fost o „CONJUNCTURĂ neprogramată” pentru Ilie Bolojan

Ilie Bolojan afirmă că accederea în funcția de președinte interimar al României a fost „o conjunctură neprogramată”, generată de niște decizii luate de liderii coaliției.

Într-un interviu acordat publicației Bihoreanul, Bolojan spune că a fost nevoie să devină „vizibil”, după ce a preluat șefia PNL, pentru ca partidul să rămână unul relevant.

„În momentul în care am devenit președintele PNL, sigur ne-am generat o anumită vizibilitate. A fost săptămâna aceea de campanie, între alegerile prezidențiale și cele parlamentare, în care a trebuit să fiu cât se poate de vizibil, pentru a putea ca împreună cu colegii mei să facem ca PNL să recupereze o parte din terenul pierdut și să rămână un partid relevant. Dar ajungerea în poziția de președinte interimar a fost o conjunctură neprogramată, în condițiile în care atât eu, cât și ceilalți președinți de partid am luat niște decizii”, afirmă Bolojan.

În mandatul său de interimar la Cotroceni, Bolojan a încercat să arate că „nu instituțiile sunt de vină”, pentru lipsa de credibilitate, ci „persoanele care le ocupă”.

„Eu cred că în această perioadă am încercat să arat că de fapt, nu instituțiile sunt problema, ci oamenii care le ocupă sunt de cele mai multe ori problema. Și deci eu cred că există oameni care candidează și care cu siguranță sunt oameni care dacă ar ajunge președinți, ar putea să facă cel puțin la fel de bine lucrurile. Și eu personal am spus și nu ascund că am încredere, Crin Antonescu poate să fie un președinte bun pentru România, care să ducă România înainte, sigur, corectând lucrurile care s-au acumulat în mod greșit și ducând lucrurile nou la nivel. Dar nu o persoană este întotdeauna problema, ci contează și contextul”, povestește acesta.

CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
Documentul cutremurător din arhiva Securității care confirmă ordinul lui Ceaușescu: „Se lichidează radical!”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
O stație de metrou a fost inaugurată chiar sub Colosseum. Ce pot vedea călătorii?