Dacă nu voi fi desemnată, analizăm. Eu cu mine în primul rând și eu cu colegii din țară care mă susțin
Marius Tucă: Asta am înțeles că te pui la dispoziția partidului, cum se pune și prim-ministrul Viorica Dăncilă și dacă ei vor hotărî să fii tu, Viorica Dăncilă sau cine va mai candida o să fie desemnat, dar dacă nu vei fi desemnată te gândești la o dizidență de felul ăsta?
Gabriela Firea: Analizăm. Dar așa se cheamă dizidență, eu tot timpul sunt dizidentul de servici?
Marius Tucă: Păi în momentul în care se alege un candidat nu înseamnă asta?
Gabriela Firea: Țara e mai mare decât granițele unui partid politic.
Marius Tucă: E adevărat, vorbeam despre chestiile statutare ale partidului și tu spuneai că te pui în cazul în care.
Gabriela Firea: Analizăm, să ajungem în acea situație.
Marius Tucă: Tu cu cine analizați?
Gabriela Firea: Eu cu mine în primul rând și eu cu colegii din țară care mă susțin și care m-au determinat să nu mai fiu atât de abruptă și hotărâtă în a spune că nu intru în această competiție, că nu mă privește, pentru că trebuie să mă privească. Pentru că dacă Partidul Social Democrat nu câștigă alegerile sau obține un scor foarte mic la prezidențiale, vom pierde toate alegerile următoare și alegerile locale și pe cele parlamentare. Vorbesc zilnic cu mulți primari din țară care sunt la fel de înfricoșați ca și mine de faptul că am putea fi în situația, eu nu fac o acuzație, dar am putea fi în situația să intrăm în această cursă prezidențială cu un candidat care nu are potențialul cel mai mare și care nu poate să atragă toate voturile celor care ne-au votat la parlamentare și locale, pentru că să nu uităm că noi am pierdut, așa spun cercetătorii, 1.600.000 de voturi la europarlamentare votanții noștri și atunci dacă au existat o persoană și încă niște persoane care au influențat negativ scorul de la europarlamentare pierzând peste un milion de voturi, cum persoane din același anturaj vor recupera cele peste un milion de voturi?
Marius Tucă: Păi un răspuns ar fi ultimul sondaj al CURS unde PSD-ul are 26-27%.
Gabriela Firea: Da, fără niciun fel de pasiune sau fără niciun fel de ranchiună, dar cred că aceste calcule trebuie să fie făcute rațional și cu gândul la reușită, atât aceasta la prezidențiale cât și reușita la alegerile locale și alegerile parlamentare. Dacă nu este un proiect pentru trei tipuri de alegeri vom pierde.
Marius Tucă: Avem două știri esențiale astăzi și două declarații esențiale și eu mă bucur că ai venit la Smart TV și la Marius Tucă Show că vrei să faci asta și anume că vei candida și că vrei un al doilea mandat la Primăria Capitalei și că te pui în momentul ăsta la dispoziția partidului să devii dacă vei aleasă candidatul PSD la prezidențiale. Astea sunt două știri absolut esențiale. Ne întoarcem un pic la Primăria Capitalei pentru că am primit multe mesaje legate de asta și după aceia o să terminăm bineînțeles tot cu știrile legate de PSD. Aș vrea să te întreb a fost un mare scandal în momentul în care ai anunțat că nu mai sunt bani pentru actori, actorii chiar au ieșit să proteste și așa mai departe, eu fac un festival de teatru, am atât de mulți prieteni în lumea teatrală, știi bine chestia asta, eu cred că trebuie să le dai banii actorilor.
Din cele 14 teatre ale Capitalei niciun actor angajat la aceste instituții de cultură nu are vreo restanță, toți și-au primit absolut toți banii, nu s-a pus problema
Gabriela Firea: Actorii care au manifestat în Piața Victoriei sunt de la Teatrul Național care sunt în administrarea și grija Ministerului Culturii, nu a Primăriei Capitalei. Din cele 14 teatre ale Capitalei niciun actor angajat la aceste instituții de cultură nu are vreo restanță, toți și-au primit absolut toți banii, nu s-a pus problema.
Marius Tucă: Sigur.
Gabriela Firea: Sută la sută, dacă vreți după emisiune mergem în contabilitate să vedeți nu există nicio restanță la salarii pentru toți actorii, regizorii și toate celelalte persoane care lucrează și personalul auxiliar. De asemenea sunt bugetate și finanțate toate, dar absolut toate piesele de teatru sau toate producțiile care fuseseră asumate prin programele pe care le-au predat la sfârșitul anului. Sunt câteva restanțe doar la partea de colaboratori, colaboratori care sunt aceiași actor care sunt angajați la alte teatre.
Marius Tucă: E adevărat, dar și ăia trebuie plătiți.
Gabriela Firea: O secundă, dar nu a spus nimeni că nu se mai plătesc acei bani, care sunt restanțe de două-trei luni. S-au luat pe toate lunile anterioare și mai sunt și colaboratorii. În primul rând grija noastră a fost de a asigura toate salariile, plata utilităților și plata proiectelor asumate și într-adevăr au fost câteva restanțe, nu toate restanțele la colaboratori. Dar sub nicio formă nu este Primăria Capitalei instituția care să anuleze meritul actorilor sau regizorilor care au avut colaborări, chiar dacă ei sunt și angajați și și-au luat salariile, pentru că nu suntem o instituție închisă care nu înțelegem că este o meserie liberă, liberală în primul rând și ai voie să colaborezi oriunde dacă timpul îți permite și dacă ești solicitat de către regizor, în primul rând de către public, e normal și încurajez acest tip de colaborări. Dar i-am anunțat de la început că dat fiind faptul că Guvernul ne-a tăiat 30% din buget trebuie să asigurăm întâi angajații și utilitățile și proiectele care sunt în desfășurare.
Marius Tucă: Îmi spune cineva… unde sunt lucrările la Teatru „Ion Creangă”, lumea spune că e încă șantier, poate nu s-au finalizat.
Gabriela Firea: Lucrările pe care eu le-am găsit începute la Teatrul „Ion Creangă” le-am finalizat și am demarat etapa a doua. La Teatrul Evreiesc s-au încheiat.
Marius Tucă: Când se rezolvă cu centura Capitalei, sunt foarte multe întrebări legate de centura Capitalei.
Gabriela Firea: Mi-am dorit din primul an de mandat să fie transferată, pentru că atunci nu ne tăiaseră nici 30% din buget, la Primăria Capitalei pentru a o finaliza, noi chiar eram deciși să ne facem acolo un birou să stăm numai în fața șantierului. Nu s-a dorit, nu a fost interesul să se facă un proiect mare în București. Îmi pare rău că trebuie să repet acest lucru doar ca eu să nu cresc din punct de vedere politic, să nu am rezultate mari, vizibile, să fac doar proiecte medii și mici la nivel de primărie, nimic de anvergură ca să nu pretind să vin să preiau partidul sau să fiu candidat.
Marius Tucă: Asta e o chestie românească 100%, nu se poate.
Gabriela Firea: Așa a fost, așa s-a întâmplat, așa s-a scris istoria, eram chemată la ședințe și mi se spunea: gata transferăm centura Capitalei și tu cu siguranță o vei finaliza. Și după ce ieșeam pe ușă „măi dar voi chiar ați luat-o în serios, la loc comanda, stați liniștiți”.
Marius Tucă: Șali, este numele meu și aș vrea să o întrebați pe doamna Firea cum va rezolva problema coordonării fiecărei lucrări stradale în centrul Capitalei? În zona Romană săptămâna trecută au fost făcute lucrări de canalizare, a fost asfaltat, asta am văzut și eu în multe locuri, iar asta sparge strada pentru introducerea canalului de cablu. Adică nu poate să existe pe strada Visarion, nu există un management undeva. Se întâmplă în multe străzi: vin, sparg, fac.
Gabriela Firea: Pentru că din nefericire aceasta este situația în care ne aflăm, nu avem o lege a Capitalei, sunt atribuții care aparțin Primăriei Capitalei și atribuții care sunt la primăriile de sector, sunt contracte diferite și instituții diferite și de multe ori începem noi o lucrare o finalizăm și pe urmă începe primăria de sector o altă lucrare. Normal are totală dreptate doamna, ar trebui ca aceste lucrări să fie coordonate, dar din păcate, din nefericire nu întotdeauna se găsește un bun răspuns la acest tip de reacție și anume să fie coordonate lucrările Primăriei Capitalei cu primăriile de sector. Dar mai mult decât atât sunt și anumite companii cărora li se subcontractează de către firme care sunt în relație contractuală cu Primăria Capitalei sau de sector care între ele se boicotează. Eu am vorbit de foarte multe ori cu colegii de la Poliția locală municipală și de la primăriile de sector tot de la poliție să ne semnalizeze, să ne anunțe când sunt astfel de situații de blocaje, să le atragem atenția inclusiv în scris, să țină cont totuși să nu fie o muncă în zadar, spargi o dată trotuarul pui cablu, mai spargi o dată pui rețeaua de la RADET, mai spargi o dată canalizarea. Nu este normal.
Marius Tucă: Gabi, apropo de traficul din Capitală. Eu nu sunt chiar atât de exagerat să spun că e orașul blocat, sunt ore la care și mai ales când plouă, se întâmplă asta. Umblăm în București și vedem chestia asta. Dar de ce nu există un sistem care să regleze circulația, vorbesc de un sistem de management al traficului mai ales pe partea de intersecții, semafoare și așa mai departe. Cât costă un astfel de sistem?
Gabriela Firea: Noi avem în Capitală aproape 500 de intersecții semaforizate, când am ajuns primar general mult prea puține erau introduse în acest sistem de management inteligent al traficului și foarte scump. Componente ale acestor intersecții și ale acestor semafoare care costau 50-100 de euro, Primăria Capitalei le cumpăra printr-o firmă care mereu câștiga licitațiile și cum vă spuneam la început în toate licitațiile cu mii de euro. Așa am aflat, apropo de înființarea companiilor municipale. În acest moment Compania de Management al Traficului în fiecare zi și în fiecare zi și săptămână și lună mai adaugă și alte intersecții în acest sistem inteligent de management al traficului să temporizeze acolo unde este fluxul foarte mare de trafic astfel încât să nu existe blocaje. Ne uităm la Fântâna Miorița.
Marius Tucă: Da, dar trebuie implementat și introduse în sistem.
Gabriela Firea: Trebuie implementate și introduse în BPMS, deci introduse în acest sistem, nu am avut până acum, acum se lucrează la el, nu s-a făcut 20-30 de ani în spate, chiar acum se lucrează la el.
Marius Tucă: Gabi, eu ți-am zis și înainte de a deveni primar-general al Capitalei și bineînțeles că nu m-ai ascultat, știu așa sunt oamenii, asta-i prietenia, dar eu aș vrea să am un ghid al orașului în care să văd muzeele, în care să văd clădirile istorice pe care să le pot vizita.
Gabriela Firea: Avem, dar nu a ajuns la multă lume.
Eu vreau să fac acum o hartă a șantierelor că aud seara la televizor de la reprezentanți ai opoziției că nu se face nimic în Capitală. Ba da se face peste tot câte ceva și Capitala e un șantier.
Marius Tucă: Nu serios, unde?
Gabriela Firea: Avem sigur la Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, avem ghid al orașului. Eu vreau să fac acum o hartă a șantierelor că aud seara la televizor de la reprezentanți ai opoziției că nu se face nimic în Capitală. Ba da se face peste tot câte ceva și Capitala e un șantier.
Marius Tucă: Doamna Firea iertați-mă că vă întrerup…
Gabriela Firea: Un ghid să-l distribuim public în școli, în instituții…
Marius Tucă: Nu, nu, orașul București devine un oraș cosmopolit, vin foarte mulți străini, turiști și în fiecare zi mă întâlnesc în multe locuri. Oamenii ăia să vadă, să aibă acest ghid în limba engleză, franceză și nu știu ce…
Gabriela Firea: Trebuie să fie doar la Aeroportul Otopeni, să-l primească la intrare.
Marius Tucă: Oriunde poate fi că sunt atâtea, în care să vadă care sunt muzeele, cele mai importante muzee din București.
Gabriela Firea: Avem un astfel de ghid, da.
Marius Tucă: Ce poate să viziteze.
Gabriela Firea: Muzee, teatre, schituri, grădini publice sunt toate puse.
Marius Tucă: Într-adevăr sunt biserici monumente.
Gabriela Firea: Turism cultural, turism ecumenic, turism de sănătate, turism de business e și aceasta o componentă importantă.
Marius Tucă: Sunt atât de multe biserici, monumente, lăcașuri de cult extraordinare, biserici frumoase care pot fi vizitate. Ce mai am eu că de aia vorbeam cu doamna Firea: 1. Șoseaua București-Ploiești să nu se mai cheme București-Ploiești, să se cheme Bulevardul „Eugen Ionesco” sau Ionescu, cum vreți, pentru că ne-a reprezentat și e un mare dramaturg al României și al lumii până la urmă Șoseaua București-Ploiești.
Gabriela Firea: Da.
Marius Tucă: Sunt niște rugăminți personale, eu te mai întreb și la anul de ele. 2. Piața Constituției pentru că Constituția a fost batjocorită în România să se cheme Piața Alexandru Ioan Cuza, am avut și noi un domnitor care a făcut unirea mică ce-i drept dar a făcut unirea asta.
Gabriela Firea: Herăstrăul se numește Parcul Regele Mihai I.
Marius Tucă: Parcul Regele Mihai, e adevărat și e foarte frumos.
Gabriela Firea: La inițiativa mea.
Marius Tucă: Mai erau câteva chestii, bravo, felicitări. În România, în București a apărut după Revoluție la fel locuri în care oamenii să vină, să poată…
Gabriela Firea: Simbolice.
Marius Tucă: Simbolice care pot fi vizitate până la urmă, începând cu Aeroportul Otopeni unde a avut loc masacrul și au murit oameni pentru libertate, Casa Ceaușescu la fel să fie inclusă, văd din ce în ce mai mulți turiști la Casa Ceaușescu, Piața Revoluției și așa mai departe.
Gabriela Firea: Mulțumesc foarte mult pentru aceste idei, o parte s-au făcut, altele urmează.
Marius Tucă: Eu țin să le mai spun, mai am o provocare pentru domnul Pandele, în momentul în care s-a hotărât roagă-l din partea mea să candideze sau să renunțe, că nu știm dacă e să vină la Marius Tucă Show și să-l iau la întrebări, din păcate pentru domnia sa voi fi un nenorocit de om și întrebările o să fie foarte grele. Va trebui să mă documentez despre Voluntari, că habar nu am, nu știu nimic. Ce face băiatul cel mare, ce a ales să facă în viață?
Gabriela Firea: A finalizat Facultatea de Drept și master în drept, este pasionat în special de ceea ce se întâmplă în domeniul comercial al juridicului și citește foarte mult, dar este foarte cuminte.
Marius Tucă: A fost un copil special și știi că discutam că nu știai ce să mai faci, dar acum e altceva.
Gabriela Firea: Dar eu spun că la această vârstă, nu știu, e prea cuminte. S-a liniștit foarte mult, citește foarte mult.
Marius Tucă: Și eu după 55 vreau să mă cumințesc foarte mult, dar mai am ceva până acolo și aș vrea o altă discuție în momentul în care știm care sunt candidații la Președinție, mă interesează părerea ta. Spune-mi te rog, ai mai scris? Pentru că ai mai scris și poezie, ai scris și proză, ai mai avut timp pentru asta?
Gabriela Firea: Sincer, în ultimii trei ani am scris doar proiecte de hotărâre, spre rușinea mea nu am mai reușit să scriu literatură, dar poate va veni și un timp pentru asta.
Marius Tucă: Atunci uite îți fac eu un cadou cu drag, editura Ad mi-a făcut o surpriză, sunt trei cărți ale mele și e și un CD audio, trei dintre cele mai importante cărți ale mele și e un dar pe care ti-l fac cu drag.
Gabriela Firea: Mulțumesc mult.
Marius Tucă: Și dacă mai ai timp să citești între Primăria Capitalei și candidatura domnului Pandele…
Gabriela Firea: Nu renunți, nu, înțeleg că tu crezi mai mult în candidatura lui decât a mea.
Marius Tucă: Nu.
Gabriela Firea: Îl vezi pe el mai hotărât decât pe mine, nu?
Marius Tucă: Nu, nu e vorba de a fi hotărât. Tu când vei lua hotărârea să candidezi, probabil vei candida, dacă ai spus că nu vei candida și nu se întâmplă ce ai zis sunt convins că nu… Te știu un om foarte logic și foarte clar.
Gabriela Firea: Sunt candidat la candidatură acum.
Marius Tucă: Am dat știrile astăzi, uite acum încep să vină cele mai multe întrebări.
Gabriela Firea: Doar în fața lui Marius Tucă am recunoscut.
Marius Tucă: E adevărat, dar trebuia să recunoști în fața cuiva, și totuși ne cunoaștem de atâta timp.
Gabriela Firea: Îmi dai voie în final apropo de mărturisirile făcute în emisiunea ta.
Marius Tucă: Bineînțeles, te rog.
Gabriela Firea: Pentru că aș vrea să clarific un aspect: am auzit discuția privind faptul că nu trebuie să spunem mare lucru în public, trebuie să spunem în primul rând colegilor.
Cu mare părere de rău spun că nu m-a întrebat nimeni nimic. Nimeni, eu nu am fost invitată la nicio întâlnire, nu am fost chemată măcar așa.
Marius Tucă: Ce mare lucru?
Gabriela Firea: Despre intenții politice. Dar cu mare părere de rău spun că nu m-a întrebat nimeni nimic. Nimeni, eu nu am fost invitată la nicio întâlnire, nu am fost chemată măcar așa.
Marius Tucă: La congres nu ai putut să participi pentru că ai fost în spital.
Gabriela Firea: Da, de exemplu am citit în presă, săptămâna trecută, că doamna premier a declarat jurnaliștilor că se va întâlni cu mine. Eu nu mă pot duce neinvitată, eu nu sunt genul de om care să stau să păzesc ușile, nu e vorba de orgoliu aici, de vanitate, dar eu sunt chiar implicată aici în ceea ce fac. Dar dacă mie mi se dă un simplu telefon sau un simplu mesaj „vino mâine la ora d”, eu îmi refac tot programul și mă duc. Deci nu pot eu să mă duc ca și cum m-aș cere la aceste întâlniri. Iar ceilalți colegi din țară care m-au căutat le-am răspuns și am comunicat cu ei.
Marius Tucă: Dacă premierul Dăncilă te cheamă la o întâlnire, te duci?
Gabriela Firea: Cum să nu mă duc? Dar bineînțeles discut cu oricine și dacă mă cheamă președintele țării și președintele Parlamentului și premierul și colegii mei și cineva fără funcție, eu vorbesc cu oricine.
Marius Tucă: Ce relație ai cu președintele României, v-ați întâlnit, ați avut discuții pe vreo temă?
Gabriela Firea: Nu, nu ne-am întâlnit, am fost invitată la un moment dat la Palatul Cotroceni, am mai primit în ultimul an de mandat invitații, a fost și perioada cu spitalizarea, am fost invitată și de ziua națională anul trecut, am primit câteva invitații, am răspuns că nu pot, ori nu eram în țară, ori a fost și situația medicală. Probabil că a rămas acea, nu știu, tristețe, supărare în urma campaniei când am fost purtătorul de cuvânt al candidatului Victor Ponta, deși se știe că purtătorul de cuvânt poartă cuvântul, nu face strategia de campanie și nici nu transmite propriile mesaje personale, dar știți cum e a fost omorât curierul, crainicul, supărarea s-a dus către persoana care a comunicat public acele lucruri.
Marius Tucă: Totuși au trecut cinci ani, Gabi, de atunci, adică…
Gabriela Firea: Cred, cred, așa simt, cred că a rămas așa o… sau sper să mă înșel, să fi rămas așa o supărare din acea perioadă.
Marius Tucă: Dar eu cred că ți-a părut rău de declarația de atunci.
Gabriela Firea: Da, categoric și apropo de campania care urmează campania prezidențială și cu toții am regretat că au fost și momente contondente ale campaniei, dar eu cred că e o învățare de minte, să nu se mai repete astfel de situații și chiar îmi doresc ca în această campanie prezidențială și dacă voi fi implicată în calitate de candidat și dacă voi fi susținător sau simplu spectator, să nu mai avem parte de astfel de momente și să se respecte candidații între ei, pentru că respectând contracandidatul tău, de fapt nu faci altceva, decât să îi respecți pe românii care îl simpatizează și vor să îl voteze pe acel candidat, iar președintele unei țări este al tuturor românilor, al tuturor cetățenilor, nu doar al celor care l-au votat.
Marius Tucă: Am vrea noi.
Gabriela Firea: Păi trebuie măcar așa ca ideal să ne propunem și la fiecare mandat să se mai adauge un procent, așa cum și primarul general nu este al celor care l-au adus în această funcție prin vot direct exprimat la urne, ci este al tuturor bucureștenilor.
Marius Tucă: Dacă până la urmă domnul Pandele nu va candida și nu o să vă mai certați pe tema candidaturii.
Gabriela Firea: Dar nu ne certăm.
Marius Tucă: E greu să ai doi candidați într-o casă la prezidențiale, nu se poate.
Gabriela Firea: Categoric.
Marius Tucă: Deci o să vă împăcați, spune-mi pe unde te-ai plimba cu domnul Pandele prin București de mână, unde ți-ar plăcea, să spunem aproape romantică?
Gabriela Firea: Prin Cișmigiu, prin Herăstrău…
Marius Tucă: Prin parcuri.
Gabriela Firea: Prin parcuri în special, prin grădinile publice, prin Grădina botanică de asemenea și în centrul vechi, mai mergem cu prietenii care vin în București îi mai ducem prin centrul vechi și numai cine nu vrea să recunoască realitatea, nu recunoaște că s-au schimbat lucrurile în bine în centrul vechi, în primul rând că am intrat în forță prin Compania municipală consolidări și administrație să consolidăm clădirile din centru vechi și de asemenea să avem grijă permanent să fie curățenie, să fie pază, să nu mai intre mașini de aprovizionare, pentru că este o zonă pietonală și așa cum o respectăm în toată lumea la Praga, la Viena, și pe unde mergem, de ce să nu respectăm și la noi această zonă care trebuie să aibă un caracter pietonal, din păcate sunt acolo și câteva instituții publice și trebuie să faci acest rabat în sensul acceptării unor autoturisme de serviciu. Dar e foarte greu la noi să înțelegem și mă includ și pe mine nu vreau să aduc o critică doar celorlalți, dar dacă avem parcare la Universitate, să parcăm la Universitate și să mergem puțin pe jos. Cei mai mulți ca să nu generalizez vor să parcheze fix în fața instituției.
Marius Tucă: E o chestie românească.
Gabriela Firea: Dar nici nu e sănătoasă.
Marius Tucă: Chiar dacă stăm prost cu parcările într-adevăr există și boala asta, m-am trezit și eu de multe ori, în trecut ce-i drept, dacă puteam să parchez chiar înăuntru locului unde aveam întâlnirea și m-am dezvățat de asta.
Gabriela Firea: Eu vă spun sincer chiar dacă port tocuri, am întotdeauna în mașină de rezervă în portbagaj, pantofi, încălțăminte sport ca să pot să merg pe jos, să pot să parchez undeva…
Am un proiect dar pe care îl studiez, îl analizez, vreau să îl lansez în dezbatere publică prin care să luăm câteva măsuri împotriva congestiei și a poluării și fonice
Marius Tucă: Cu bicicliștii cum te ai, s-au mai liniștit?
Gabriela Firea: Noi am început cele mai ambițioase parcări de bicicliști.
Marius Tucă: Știi că la Florența nu era nicio pistă de bicicliști, nu că aș avea ceva cu bicicliștii, dimpotrivă.
Gabriela Firea: Probabil că erau pe carosabil și pe trotuare, pe unde mergeau?
Marius Tucă: Toate trotuarele erau pentru restaurante, Gabi.
Gabriela Firea: Da, și pe carosabil.
Marius Tucă: Pentru că restaurantele aduc bani.
Gabriela Firea: Da și pe carosabil, pe lângă mașini și biciclete, dar sunt respectați în trafic
Marius Tucă: Inclusiv pe o parte din carosabil, străzile care nu erau foarte circulate erau tot pentru terase, cafenele, restaurante.
Gabriela Firea: Da, o zonă boemă de admira orașul.
Marius Tucă: Ăsta este viitorul și e peste tot în marile orașe, dar cred că există totuși câteva piste de bicicliști, vrei să mai dezvolți asta, mai ai spațiu pe unde?
Gabriela Firea: Sigur că da, pentru că în primul rând sunt mijloace alternative care nu poluează, sunt prietenoase cu mediul și care rezolvă măcar parțial și aglomerația din trafic. Dar dacă nu aducem toți o contribuție nu putem să avem un rezultat bun, având în vedere că zilnic și acum când am vorbit s-au înmatriculat cu siguranță câteva zeci de autoturisme, multe dintre ele din păcate poluante.
Marius Tucă: Păi și cum se rezolvă asta?
Gabriela Firea: Am un proiect dar pe care îl studiez, îl analizez, vreau să îl lansez în dezbatere publică prin care să luăm câteva măsuri împotriva congestiei și a poluării și fonice, e vorba despre limitarea în inelul central al autoturismelor care sunt poluante, cele care au normă de poluare maximă pe diferite gradații, dar într-adevăr va fi și o reacție publică. Sunt măsuri care pot fi nepopulare, dar care sunt dorite, sănătoase și care vor avea efect.
Marius Tucă: Îmi doresc foarte tare să trăiesc într-un oraș cosmopolit, într-un oraș în care găsești cele mai bune spectacole, în care găsești cele mai bune spectacole de teatru și spectacole în general, un oraș care să respire cultură de la expoziții, manifestări stradale și așa mai departe, în care să găsești Festivalul de muzică așa cum e „George Enescu”, un festival absolut excepțional, cum e Festivalul Național de Teatru, toată partea de cultură.
Gabriela Firea: Avem și un festival stradal de teatru în centrul vechi în august, vara.
Marius Tucă: Știu, dar îmi doresc foarte tare în egală măsură și…
Gabriela Firea: Și festival de jazz și de muzică sacră.
Marius Tucă: Și îmi doresc foarte mult ideea ca Bucureștiul să devină un oraș verde, în adevăratul sens al cuvântului, să nu se mai taie un copac, ci dimpotrivă să se planteze copaci și cât ține de mandatul tău și de al nostru al tuturor ca implicare să existe lucrurile astea.
Gabriela Firea: De aceea spuneam la început că Primăria Capitalei fără a exagera este cât zece ministere, având în vedere populația căreia i se adresează și complexitatea problemelor care trebuie să fie gestionate pe toate nivelurile și palierele.
Marius Tucă: Deci Bucureștiul poate să devină asta, e un oraș sigur, atenție, și acum sunt puține capitale, adică lumea circulă cam în tot orașul ăsta în siguranță, nu există lucruri de felul ăsta. Se dezvoltă ideea de cultură spuneam, ideea de restaurant, oamenii vin să mănânce.
Gabriela Firea: Și evenimente sportive se organizează.
Marius Tucă: Evenimente sportive, e păcat să nu fie un oraș european în adevăratul sens al cuvântului. Gabi îți mulțumesc mult pentru că ne-ai ales pe noi pentru ziua de astăzi și pentru că ai făcut aceste declarații până la urmă senzaționale, ținem pumnii mai departe, țin pumnii din postura de gazetar și de foști colegi și sper să e vedem cu bine și sper să discutăm despre lucrurile importante care se fac în București și în România, mulțumesc mult încă o dată.
Gabriela Firea: Mulțumesc pentru invitație și să învingă și în țară și pentru țară cei mai buni, Doamne ajută!
Marius Tucă: Aici se închide ediția specială, invitată Gabriela Vrânceanu Firea. O să ne întâlnim în curând într-o nouă ediție specială la Marius Tucă Show la Smart TV, ține-ți aproape!