16:31
Vizita oficială din China. Seara, la hotel. Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, îl sună pe premierul Victor Ponta. În invită în camera lui de hotel. Îi spune să-i ia și pe miniștrii Liviu Dragnea, Constantin Niță și Daniel Constantin.
Cei patru ajung în camera lui Rus. Ministrul îi aștepta cu masa pusă: slănină, brânză și ceapă, aduse toate în sacoșa lui ministerială, în care pusese și o sticlă de palincă. Lui Rus nu-i place mâncarea chinezească.
Istorioara a fost povestită în avion de premierul Victor Ponta grupului de ziariști care l-au însoțit în vizita în China. La rândul lui, Rus le-a mărturisit ziariștilor că un bun ardelean trebuie să aibă întotdeauna la el când călătorește „slănină, brânză, ceapă, palincă și o lanternă”.