INVESTIȚII în infrastructură: Guvernul alocă opt miliarde de lei pentru comunitățile locale

Publicat: 11 09. 2024, 20:56

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri alocarea a aproape opt miliarde de lei către Ministerul Dezvoltării pentru continuarea investițiilor în comunitățile locale și achitarea lucrărilor deja realizate pentru modernizarea infrastructurii.

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, a anunțat că 1,6 miliarde de lei din această sumă vor merge către Programul Național „Anghel Saligny”, prin care au fost deja aprobate 5.684 de proiecte, dintre care 3.806 sunt contractate, cu o valoare totală de 45 de miliarde de lei.

Până acum, aproximativ 9 miliarde de lei au fost deja decontate. Investițiile majore includ reabilitarea drumurilor, cu 2.651 de proiecte în valoare de 26,5 miliarde de lei.

Adrian Veștea a prezentat şi câteva proiecte mari care urmează să fie finanţate: Inelul rutier metropolitan din Oradea, cu 201 milioane de lei, modernizarea rețelei stradale din Târgoviște, cu 21 de milioane de lei, și varianta ocolitoare a orașului Mizil, în valoare de 69 de milioane de lei.

Ministrul Dezvoltării a mai precizat că prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) au fost alocate 199 de milioane de lei, suma acoperind finalizarea unor proiecte avansate de infrastructură locală.

Este un proiect care este într-un grad destul de avansat de implementare. Avem, spre exemplu, dacă ne raportăm la PNDL 1 – 96% din toate unităţile administrative teritoriale din România. Avem aici deja 3.700 de drumuri comunale de interes local, din care 3.000 sunt recepţionate, avem 2.400 de sisteme de alimentare cu apă, din care 1.600 sunt recepţionate, avem 3.300 de unităţi de învăţământ, din care avem 2.400 recepţionate, peste 600 de unităţi sanitare, din care 400 de unităţi sanitare sunt recepţionate, a explicat el.
De asemenea, Adrian Veştea a anunţat că pentru Compania Națională de Investiții (CNI) au fost alocate 5 miliarde de lei, ceea ce va permite semnarea a trei mari contracte: Stadionul „Gheorghe Hagi” din Constanța, Stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești și patinoarul artificial din Sfântu Gheorghe, Covasna, toate având o valoare totală de aproximativ 1,1 miliarde de lei. Mai multe detalii AICI.
CITEȘTE ȘI: 

GUVERNUL investește câteva miliarde de lei în arene de FOTBAL/ Au venit BANII pentru stadioanele „Gheorghe Hagi” și „Nicolae Dobrin”

Adrian Câciu, despre finanțarea METROULUI de la Cluj: „Așteptăm decizia Comisiei Europene”