Investiții pentru viitor / Marcel CIOLACU laudă dezvoltarea infrastructurii sportive în mediul rural

Publicat: 13 09. 2024, 16:17

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat importanța investițiilor în infrastructura sportivă din România, în special în mediul rural. În cadrul unei vizite în comuna Slatina, județul Suceava, Ciolacu a inaugurat o nouă sală de sport modernă, construită pentru a deservi cei peste 750 de copii din localitate.

Potrivit primului-ministru, investițiile în infrastructura sportivă nu doar că sprijină activitatea fizică și sănătatea copiilor, ci contribuie și la diminuarea discrepanțelor dintre urban și rural.

Peste 750 de copii din comuna Slatina, județul Suceava, au de acum o sală modernă de sport. Astfel de investiții multiplicate în toată țara înseamnă de fapt protejarea sănătății copiilor noștri și implicit o reducere a presiunii pe sistemul de sănătate. În același timp, trebuie să ne gândim serios la reducerea decalajelor dintre urban și rural, a spus Marcel Ciolacu.

Ciolacu a evidențiat că programele de finanțare prin Compania Națională de Investiții (CNI) prioritizează dezvoltarea sălilor de sport și a bazinelor de înot în zonele rurale.

Scopul acestor proiecte este de a oferi locuitorilor din mediul rural facilități similare celor din orașe, ceea ce ar putea contribui la stabilizarea populației în aceste zone.

Și, de aceea, prin CNI au fost finanțate cu prioritate investițiile în săli de sport și bazine de înot. Atunci când oamenii vor avea la sat toate facilitățile pe care le au la oraș, vor avea mai multe motive să rămână aici și să își crească copiii.

Alături de premier a fost prezent și președintele ales al CJ Suceava, Gheorghe Șoldan.

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu: Radioul public, lider de audiență, în timp ce TVR rămâne pe ultimul loc