Ioan Rus explică cum L-A PRESAT premierul Victor Ponta să dea alte cifre pentru REFERENDUM
Fostul ministru de Interne Ioan Rus, care și-a dat demisia în urma scandalului privind numărul cetățenilor români cu drept de vot aflați pe listele electorale permanente la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, a relatat într-o emisiune televizată despre cum a făcut premierul Victor Ponta presiuni asupra sa, pentru a modifica cifra respectivă.
„Presiunile nu se fac așa, la telefon. Eu am avut o discuție cu premierul, care mi-a explicat că mulți din conducerea USL consideră că s-ar putea acționa așa încât să fie mai puțini (alegători). Eu i-am explicat că nu este loc, constituțional, nici la stânga, nici la dreapta. Și i-am zis că sunt două variante: fie eu mă ascund în spatele lui și presiunile să fie suportate de el, fie eu plec. Eu nu mă ascund în spatele nimănui”, a explicat Ioan Rus.
„Nu mi s-a cerut să mă răzgândesc și chiar cred că (VIctor Ponta) ar fi acceptat să reziste presiunilor colegilor, dar avea atâtea presiuni pe cap atunci, și cu plagiatul…”, a mai spus Ioan Rus.
Fostul ministru a mai explicat că el s-a opus din start ideii acestui referendum de demitere: „Eu am explicat, cred că nu ne iese, cred că vor fi efecte perverse pe care le vom gestiona greu și în interior, și în exterior. Unii au spus că sunt omul lui Băsescu”.
Ioan Rus a demisionat în mijlocul scandalului de la Curtea Constituțională, acuzând presiuni din partea fostului președinte interimar Crin Antonescu și a președintelui Traian Băsescu, atunci suspendat. USL încerca să micșoreze numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale permanente, pentru a atinge pragul de validare a referendumului.