Ioan Sîrbu și-a depus candidatura la Primăria Capitalei, din partea alianței Pro România 2020: „Am acceptat această provocare în contextul în care Bucureștiul trece printr-o situație aproape imposibilă”

Publicat: 17/08/2020, 13:59
Actualizat: 17/08/2020, 14:08

Prof. Univ. Dr. Ioan Sîrbu și-a depus candidatura pentru funcția de Primar General al Capitalei, din partea Alianței PRO București 2020, alături fiind de cei doi lideri de partide, Victor Ponta și Robert Negoiță.

Însoțit de președintele PRO România, Victor Ponta, de Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță și de candidații alianței la celelalte primării de sector, prof. Univ. Dr. Ioan Sîrbu a intrat oficial în lupta pentru funcția de primar al Capitalei.

Ioan Sîrbu: „Doamna Firea a falimentat Bucureștiul!”

„Este o mare onoare pentru mine să fiu candidatul acestei alianțe de succes: Pro România 2020. Am acceptat această provocare în contextul în care Bucureștiul, așa cum îl știm cu toții, trece printr-o situație aprope imposibilă. Doamna Firea a falimentat Bucureștiul! Lucrul ăsta ese știut de toată lumea. L-am semnalizat și când am fost prezentat candidatul alianței și constat cu mare insatisfacției că de la momentul respectiv și până astăzi conturile primăriei sun închise, practic Primăria este în faliment”, a declarat Ioan Sîrbu, la intrarea în Biroul Electoral al Municipiului București.

Ponta: „Candidatul nostru la Primăria Capitalei este generalul Ioan Sîrbu”

Ioan Sîrbu intră în această cursă, susținut fiind de Victor Ponta și de Robert Negoiță.

„Candidatul nostru la Primăria Capitalei este generalul Ioan Sîrbu. Este poate mai mult ca niciodată nevoie de cineva în București care să nu facă politică, o persoană care aproape un deceniu a condus unul dintre spitalele de marcă din România, Spitalul Militar Central. Are o experiență medicală și administrativă importantă și e o persoană cu care Alianța PRO București 2020 încearcă să creeze o alternativă. Sunt bucureștean și bucureștenii nu vor să fie obligați să fie prizonieri, dacă nu votezi cu Nicușor, iese Firea, dacă nu votezi cu Firea, iese Nicușor. Cred că obligația noastră a fost să creem o alternativă pentru municipiul București, pentru sectoarele Capitalei, pentru echipa de consilieri geenrali și locali”, a anunțat Victor Ponta, în cadrul declarației de presă de miercuri.

Potrivit lui Victor Ponta, candidatul formațiunii la sectorul 1 va fi doctorul Adina Alberts, la sectorul 2 Florin Manea, la sectorul 3  Robert Negoiță, la sectorul 4  Gabriel Ispas, la sectorul 5 pe Ștefan Pirpiliu, iar la sectorul 6 pe Anca Bălășoiu.

Candidaturile depuse până acum la Primăria Capitalei

În cursul zilei de ieri, Gabriela Firea, Nicușor Dan și Traian Băsescu și-au depus candidatura pentru aceeași funcție de primar general al Capitalei.

Nicușor Dan a declarat că vrea ca printr-o administrație inteligentă să facă din București „orașul de care să fim cu toții mândri”.

„Putem rezolva problema traficului: metrou de suprafață, reabilitare liniei de tramvai, semafoare inteligente. Putem rezolva poluarea. Facem noi spații verzi, nu ca actuala administrație, care prevede dispariția a 25 de hectare. Putem lua bani pentru termificare, pentru infrastructura școlară. Putem face din București un oraș prietenos cu copiii. Putem face un centru regional în tehnologie, putem face din București un centru academic al sud estului Europei, putem face un oraș de care noi, bucureștenii, să fim mândri”, a spus Nicușor Dan.

Candidatul PSD, Gabriela Firea, a spus că și-a depus candidatura pentru al doilea mandat de primar general „cu gândul doar la oameni”.

„Știu că este o perioadă grea, în care oamenilor nu le mai pasă de politică, dar dacă nu ne implicăm toți acum, riscăm să fim conduși de persoane care vor să mute jaful, incompetența și incultura de la guvern, la primărie. Au furat în starea de urgență la guvern, vor să fure și la primărie. Au numit miniștri corigenți care au dat afară profesioniști, așa vor să facă și la primărie. Au manipulat cifrele în pandemie, nu au făcut testare – ca toată Europa -, nu se ocupă de programul de donare a plasmei care salvează vieți. Aceeași nepăsare vor să aducă și la primărie”, a spus Firea.

Și Băsescu a spus ce-l „mână în lupta” pentru Primăria Capitalei:

„Bucureştiul trebuie săpat pe una din direcţii: la Piaţa Romană ai nevoie de un pasaj subteran, la Arcul de Triumf ai nevoie de un pasaj subteran pe unul din sensuri. Numai aşa poţi să fluidizezi traficul. Încălzirea şi apa caldă au rămas la stadiul în care le-am lăsat. Fondul problemei este poluarea, poluare care trebuie rezolvată, în primul rând, reducând pierderile de energie”, a spus Băsescu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?