Iohannis: „1.700 și ceva, atâția refugiați vor veni în România. Mai mulți, NU”
Președintele Klaus Iohannis a pledat, luni, pentru cote voluntare de primire a refugiaților susținând că România nu poate primi mai mulți de 1.785″.
„1.700 și ceva, atâția refugiați vor veni în România. Mai mulți, NU” , a declarat Iohannis, susținând că cifrele privind numărul refugiaților pe care ar urma să îi primească România, prezentate de „diverse gazete”, sunt „speculații jurnalistice”. El a adăugat că nu există niciun proiect prezentat de Comisia Europeană.
Situația va fi discutată în CSAT, o ședință fiind convocată pe 17 septembrie.
„Nu cred că introducerea cotelor obligatorii este o soluție. Acest punct de vedere îl voi prezenta și în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care a fost stabilită pentru data de 17 septembrie. Evident că voi ține cont și de datele pe care le va aduce Guvernul în ședința de CSAT, însă datele preliminare ne arată că suntem îndreptățiți să cerem cote voluntare”, a arătat Iohannis.
Președintele a susținut că, în acest moment, nu este cazul unei reacții „isterice”, și nici al unor manifestări xenofobe.
„Putem trata cu calm, răspundere și solidaritate față de țările unde există un număr mare de refugiați. Nu e cazul să reacționăm isteric, cum nu e cazul să ne arătăm latura xenofobă. Trebuie să fim solidari cu celelalte țări din UE”, a spus el.
Șeful statului a precizat că în continuare trebuie păstrate cotele voluntare privind primirea migranților în România.
Știre în curs de actualizare