Iohannis a ajuns la Chișinău înaintea alegerilor: „Aderarea Republicii Moldova la UE e un proiect național al României și îmi doresc foarte mult să se întâmple în mandatul meu de președinte”
Vizita la Chișinău a lui Iohannis, încă neînvestit oficial, are loc mai mult ca un semnal politic în contextul în care în Republica Moldova sunt programate duminică alegerile generale care vor decide configurația viitorului Parlament, a următorului Guvern și, în 2016, inclusiv numele președintelui țării. Cum, potrivit sondajelor, niciunul dintre cele 21 de partide care apar pe buletinul de vot nu va avea majoritate, esențială după alegerile de duminică va fi componența coaliției de guvernare. Există trei scenarii posibile în acest moment, unele mai puțin dezirabile pentru viitorul european al Moldovei decât altele. Detalii, AICI.
„Nu există o altă țară decât Republica Moldova care este atât de importantă pentru noi românii, pentru România, pentru relațiile externe ale României. România va sprijini ca și până acum aderarea, prin susținerea permanentă a Repunlicii Moldova. Aderarea Republicii Moldova la UE este un proiect național al României și îmi doresc foarte mult ca acest lucru să se întâmple în mandatul meu de președinte al României”, și-a justificat Iohannis prezența la Chișinău într-un moment-cheie.
Apelul său, către alegătorii din Republica Moldova a fost acela de a ajunge duminică la vot, cu asigurarea că „România va proteja fără doar și poate integritatea teritorială și interesele Republicii Moldova”.
„Am speranța că veți vota pentru un viitor proeuropean”
Însoțit de Mihai Răzvan Ungureanu și de Vasile Blaga, Klaus Iohannis a aterizat în jurul orei 10.30, la ora 11.00 având programată o primă întâlnire cu președintele Partidului Liberal-Democrat, Vlad Filat, cu care s-a văzut și zilele trecute la București. Primul mesaj al lui Iohannis la Chișinău, de încurajare a orientării pro-europene a Republicii Moldova și a participării la vot duminică, a fost transmis într-o conferință de presă cu Vlad Filat.
„Sunt foarte bucuros că mă aflu astăzi la dumneavoastră. Se știe, este prima vizită în afara România pe pe care o fac de când românii mi-au dat votul lor și am venit deocamdată în calitatea mea de președinte ales. Vizita mea vine, evident, în contextul alegerilor pe care le aveți dumneavoastră. Mă aflu aici pentru a vă exprima întregul meu sprijin pentru consolidarea democrației și alinierea la normele europene a Republicii Moldova”, a fost mesajul lui Iohannis.
Concret, Iohannis li s-a adresat celor cu opțiuni pro-europene și, mai ales cetățenilor Republicii Moldova care și-au reprimit și cetățenia română. „Am speranța că cei cu drept de vot vor vota pentru un viitor proeuropean. Fac apel cu precădere la cei care au și cetățenia română. Pe 30 noiembrie putem acorda o șansă și un viitor mai bun Republicii Moldova. Am certitudinea că România și Republica Moldova vor împărtăși același spațiu comun de prosperitate și democrație în interiorul UE”, a adăugat Iohannis.
Rezultatul alegerilor de pe 16 noiembrie a fost luat, pe de altă parte, de Vald Filat drept „o victorie pentru România și o victorie pentru Republica Moldova”. „Suntem siguri că domnul Iohannis va oferi Republicii Moldova tot ce este necesar pentru parcursul nostru european”, a spus liderul PLD, invocând existența unor „provocări interne”, dar și a „provocărilor cu caracter extern” înaintea alegerilor de duminică.
În jurul orei prânzului, agenda sa include întâlnirea cu președintele Nicolae Timofti, din partea căruia a și venit invitația oficială la Chișinău, cu toate că Klaus Iohannis nu a depus încă jurământul de președinte.
Înainte de preluarea oficială a mandatului, Klaus Iohannis va merge, în următoarele săptămâni și într-o vizită în Statele Unite. Cum nu este încă președinte în funcție, întâlnirile sale, estimate a avea ca temă pregătirile pentru instalarea unui comandament regional NATO în România, parteneriatul strategic și statul de drept, vor avea caracter privat . Prima vizită oficială, așa cum a sugerat Iohannis într-un interviu recent pentru Reuters, ar urma să aibă loc în Germania, la începutul anului viitor.