VIDEO. Klaus Iohannis, mesaj înainte de Anul Nou: 2024 ne va pune în fața unor opțiuni care vor marca destinul țării noastre

Publicat: 31 12. 2023, 13:07
Preşedintele României, Klaus Iohannis / FOTO - Captură video

Preşedintele Klaus Iohannis vorbește, în mesajul transmis de Anul Nou, despre România ca o ţară sigură, chiar dacă războiul este la graniţă, dar a amintit şi despre stabilitatea guvernamentală.

În același context, Klaus Iohannis a îndemnat românii să meargă la toate rundele de alegeri, la vot, pentru ca România să se transforme în ţara pe care ne-o dorim.

„Pe măsură ce ne apropiem de începutul unui nou an, reflectăm la ce a însemnat 2023 pentru fiecare dintre noi, dar şi pentru parcursul nostru colectiv. Am traversat împreună vremuri de adâncă încercare şi profunde incertitudini. Cu un război încă în desfăşurare la graniţele noastre, România a rămas o ţară sigură. Suntem membri ai NATO, avem cele mai mari garanţii de securitate din istorie şi astfel fiecare dintre noi este apărat în faţa oricărei posibile ameninţări”, a transmis Klaus Iohannis.

Iohannis: Anul electoral 2024 ne va pune în faţa unor opţiuni care vor marca destinul ţării noastre

Preşedintele României vorbeşte, în mesajul său, despre guvernarea stabilă pe care o are România, în aceste vremuri, dar şi despre o economie robustă.

„Am reuşit să menţinem o guvernare stabilă, care a continuat să modernizeze marile sisteme publice, de la educaţie la sănătate la infrastructură şi administraţie. România are o economie robustă şi şi-a consolidat independenţa energetică, inclusiv prin folosirea tehnologiilor verzi care protejează mediul”, a precizat Iohannis.

Şeful statului a făcut apel către români să meargă la vot în anul electoral 2024.

„Finalul de an este şi o bună ocazie pentru a privi spre viitor cu optimism şi încredere. Avem un uriaş potenţial de dezvoltare, iar anul electoral 2024 ne va pune în faţa unor opţiuni care vor marca destinul ţării noastre. De aceea, pentru a reuşi să transformăm România în ţara pe care ne-o dorim, este vital să ne exercităm dreptul de vot la toate rundele de alegeri care vor urma”, a precizat Klaus Iohannis, citat de News.ro.

În final, Klaus Iohannis a transmis românilor tradiţionalul „La mulţi ani!”.

„Să întâmpinăm, aşadar, anul 2024 cu speranţă şi cu convingerea că împreună putem depăşi orice obstacol. În acest spirit al unităţii şi al solidarităţii, vă urez tuturor un An Nou cu sănătate, plin de bucurii şi împliniri!

La mulţi ani!”, se precizează în mesajul transmis de preşedintele Klaus Iohannis.