Iohannis, către guvern: Mai aveți bani pentru pensii și salarii până la sfârșitul anului?
„Se discută despre Pilonul II de pensii. Din păcate, până și cei de la PSD se contrazic. Ba se desființează, ba nu, ba se suspendă, ba nu, ba e proiect asumat, ba e neasumat. O harababură totală. Lumea își pune întrebarea de ce s-a creat această incertitudine din partea PSD? Ce țintesc? Nu s-au înțeles între ei? Greu de crezut. Unii își pun întrebarea dacă acești bani, dacă se suspendă Pilonul II, vor fi folosiți în altă parte. Ei trebuie să ne dea un răspuns. Cred că Guvernul și PSD trebuie să răspundă public documentat la două întrebări: Ce aveți de gând cu Pilonul II de pensii ? Mai aveți bani pentru pensii și salarii până la sfârșitul anului?”, a întrebat marți președintele Klaus Iohannis.
Președintele PSD Liviu Dragnea declarase luni că nu există nicio decizie în Guvern sau Coaliție privind desființarea Pilonului II de pensii, așa cum au apărut informații în spațiul public. Totuși, Dragnea admite că ar putea exista o suspendare, dacă analiza care se efectuează va arăta necesitatea.
„O guvernare se exercită în baza unui program. Obiectivele asumate sunt: că în urmatoarea perioadă Ministerul Muncii să finalizeze o analiză riguroasă a datelor financiare, pentru a se putea prezenta cetățenilor informațiile financiare referioare la nivelul de pensie pe care îl va avea un cetătean român pentru pilonul unui și II. Al doilea este ca cetățeanul român informat să aibă posibilitatea să opteze unde crede ca e mai bine, la pilonul I sau II, sau ambele. Nu este nici decizie adoptată în guvern, partid, coaliție să cuprindă, nu s-a discutat, nu se discută și nu vom adopta o decizie care să ducă la desființarea Pilonului II de pensie.Rog cu mare respect să nu se rostogolească informații mincinoase”, a declarat președintele PSD Liviu Dragnea.
Și premierul Viorica Dăncilă a negat că va fi desființat Pilonul II, dar a anunțat că o analiză este în lucru la Ministerul Muncii.