Iohannis, căutat de președintele Elveției. Ce au discutat cei doi

Publicat: 26 10. 2020, 15:21
Actualizat: 26 10. 2020, 15:22
Iohannis, căutat de președintele Elveției. Ce au discutat cei doi / Sursa FOTO: wikimedia.org

Președintele Klaus Iohannis, căutat de omologul său elvețian. Șeful statului și Simonetta Sommaruga au discutat despre stadiul cooperării bilaterale româno-elveţiene, precum și chestiuni legate de gestionarea pandemiei Covid-19.

Printre altele, Iohannis și Sommaruga au avut în vedere și relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Elveţia, precum şi aspecte ale agendei internaţionale.

Iohannis a apreciat investițiile elvețiene din România

Din cele prezentate de Administrația Prezidențială, Klaus Iohannis a apreciat nivelul relaţiilor româno-elveţiene, reflectat atât prin dinamica dialogului politic bilateral, cât şi prin importantele investiţii elveţiene din ţara noastră. În plus, Iohannis a evidenţiat și aportul pozitiv adus în economia şi societatea elveţiană de către cetăţenii români.

Referitor la pandemia Covid-19, Klaus Iohannis a subliniat faptul că evoluţia recentă înregistrată în majoritatea statelor europene este una îngrijorătoare, pe fondul creşterii numărului de cazuri de infectare. Astfel, discutând în context, șeful statului s-a pronunţat pentru implementarea adecvată a măsurilor convenite la nivel naţional şi european, coroborată cu menţinerea unui nivel ridicat al dialogului şi cooperării cu toţi partenerii europeni, inclusiv Elveţia, care să permită gestionarea cât mai eficientă a efectelor acestei pandemii şi asigurarea unei reveniri economice sustenabile.

Iohannis, invitat să viziteze Elveția

De asemenea, Iohannis a evidenţiat importanţa cooperării la nivelul Spaţiului Economic European pentru gestionarea crizei de sănătate actuale, salutând faptul că Elveţia a fost inclusă în mecanismele Uniunii Europene de gestionare a pandemiei.

Cu prilejul convorbirii, partea elveţiană a adresat o invitaţie preşedintelui României de a efectua o vizită oficială în Confederaţia Elveţiană în cursul anului următor. Invitaţia a fost acceptată de preşedintele Klaus Iohannis, urmând ca data vizitei să fie stabilită ulterior”, se menționează în comunicatul Administrației Prezidențiale.