Iohannis: Cei care ați votat pentru Guvernul Orban, ați făcut un lucru înțelept

Publicat: 04 11. 2019, 20:48

„Astăzi ați reușit din nou să convingeți partidele din opoziție și alți parlamentari să voteze pentru Guvernul Ludovic Orban. Este o realizarea foarte mare. Vreau să subliniez că ce s-a întâmplat azi aici e un exercițiu autentic democratic. Un guvern a fost înlăturat prin majoritatea din Parlament, un nou Guvern a fost învestit prin majoritatea parlamentară. Vreau să îi felicit și pe ceilalți parlamentari care au votat alături de PNL. Sunt parlamentari din USR, PMP, ALDE, UDMR, de la minorități, din Pro România, neafiliați și unii chiar din PSD. Dvs toți care ați votat pentru învestirea Guvernului Orban ați făcut un lucru foarte înțelept, ați înțeles că lăsați deoparte micul, meschinul aranjament politic, într-un moment în care România a fost în criză guvernamentală. Felicități și aprecieri din partea mea pentru toți cei care au votat astăzi pentru învestirea Guvernului Orban”, a spus Klaus Iohannis.

„Se termină astfel guvernarea pesedistă care în diferite variante a durat aproape 3 ani de zile. Guverne toxice pentru România care au stricat foarte multe proiecte și abordări ale României. E foarte bine că această etapă s-a terminat astăzi și avem șansa să avem un Guvern car va primi sper suficient sprijin în Parlament să înceapă reconstrucțiaȚ, a completat președintele.

 

„Domnule președinte mulțumim că ne-ați însoțit la această primă reuniune informală a Guvernului. Vă invit să ne adresați câteva cuvinte și oricând considerați că există temeiuri serioase să participați la ședințele de Guvern vă așteptăm cu drag. De altfel, oricum o să vă invităm și la următoarea ședință de Guvern”, a declarat Ludovic Orban, luni seară, la Palatul Victoria.

La rândul său, Klaus Iohannis a transmis noului premier și miniștrilor că deși vor avea un mandat scurt, acesta va fi „unul puternic și de succes”.

„Mulțumesc domnule prim-ministru. În primul rând, mulțumesc pentru invitația de a vă însoți la prima întrunire informală. Profit de ocazie să vă felicit domnule prim-ministru, onorați membri ai Guvernului, să vă urez mult succes, chiar dacă mandatul este previzibil unul scurt, eu sunt convins că va fi unul puternic și de succes. În acest sens vă doresc numai bine tuturor”, a afirmat Klaus Iohannis, luni la ședința informală a Guvernului Orban.

Cabinetul Orban a primit votul de învestitură, luni, în Parlament, echipa guvernamentală depunând și jurământul la Palatul Cotroceni.