Iohannis, cel mai virulent atac la adresa lui Ponta: „E mizerabil ce ați făcut. E o jenă publică, doamnelor, domnilor din PSD”

Publicat: 27 10. 2014, 08:08

„Trebuie să constatăm că din partea PSD în special se poartă o campanie mizerabilă la adresa mea. Este vorba de o campanie mizerabilă purtată de întregul PSD, de toți purtătorii de mesaj, de purtătorul de cuvânt al campaniei electorale a lui Victor Ponta. E o jenă publică, doamnelor, domnilor din PSD, ce faceți în aceasă campanie”, a spus Iohannis, într-o conferință de presă.

El a arătat că este „sub orice limită inferioară” modul în care social-democrații înțeleg să acopere lipsa lor de proiect pentru România prin atacuri la persoana sa și la familia sa.

„E inadmisibil ca PSD vină cu afirmații menite să sperie pensionarii din România. PSD a împrăștiat milioane de fluturași cu o minciună cum că eu am tăiat pensiile și voi tăia pensiile atunci când voi fi președinte. Nu am tăiat niciodată pensiile, cum nu le-a tăiat nimeni. Eu nu doresc să tai pensii, eu doresc o Românie prosperă, care face posibilă o creștere a pensiilor”, a spus Iohannis.

El a arătat că este inadmisibil faptul că PSD „a târât” în această campanie „mizerabilă” și Poșta Română, trimițând acești fluturași împreună cu fluturașul de pensie.

„Doamnelor, domnilor pesediști, nu așa se face campanie într-o țară din secolul 21. Să vă fie rușine că amenințați pensionarii, care și așa au o pensie care nu le ajunge, și îi mai speriați ca să mai obțineți câteva voturi. Rușine!”, a mai spus Iohannis.