„În virtutea atribuțiilor fundamentale pe care mi le conferă Constituția, solicit în mod expres Parlamentului României ca, imediat ce se reia sesiunea parlamentară, sesiunea de toamnă, să reintroducă aceste legi în circuitul parlamentar și să le corecteze, să le corecteze așa cum solicită cei avizați,” a declarat președintele Klaus Iohannis, într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni. „Este absolut necesar acest pas. Este imposibil de evitat. Este imposibil să se meargă mai departe cu o lege care a fost contestată în multiple feluri și care a primit un aviz negativ inclusiv de la Comisia de la Veneția. Această lege încă ridică multe probleme pe fond și conține dispoziții neclare, lipsite de coerență, lipsite de previzibilitate. Aceste deficiențe pot afecta exigențele constituționale și standardele europene și internaționale în materie de independență și buna funcționare a sistemului de justiție.”
Șeful statului a precizat că România este stat membru al UE cu drepturi depline și că ar fi inacceptabil ca țara noastră să aibă un sistem de justiție care să ignore valorile europene.
„România este membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană, dar din acest statut, evident, derivă și o serie de obligații, inclusiv în ceea ce privește funcționarea justiției, funcționarea integrată a justiției din România în spațiul european de justiție. Este imposibil să construim un sistem de justiție care contravine normelor europene. Este imposibil să construim un sistem de justiție care ignoră valorile europene. Ori o nesocotire a concluziilor Comisiei de la Veneția ar însemna exact acest lucru. Ar echivala cu o îndepărtare de facto a României de la valorile de bază europene. Corelarea prevederilor celor trei legi cu opiniile Comisiei de la Veneția ne va ajuta, în schimb, să păstrăm nealterate valorile esențiale ale democrației – independența justiției, cooperarea loială între puterile statului și statul de drept”, a completat Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi și că va sesiza Curtea Constituțională referitor la modificările aduse legii 303 din anul 2004 privind statutul procurorilor și judecătorilor.
„Referitor la a doua dintre aceste legi, legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, voi sesiza Curtea Constituțională, cu solicitarea fermă de a ține cont de opiniile Comisiei de la Veneția. Țin să atrag atenția parlamentarilor din actuala majoritate că loialitatea lor trebuie să fie față de alegătorii care i-au trimis în Parlament, să facă legi bune pentru România și pentru români,” avertizează Iohannis. „Loialitatea parlamentarilor trebuie să fie față de românii care își doresc ca România să rămână în UE și să rămână o țară reprezentată în lume și care doresc să fie reprezentați în mod demn. Nu trebuie să facem legi pentru că niște lideri politici vor să scape de dosare.”
Șeful statului a precizat că standardul legislativ în țara noastră nu poate fi dat de dosarul penal al unui lider sau altuia.
„Niciun decident politic nu are mandat de la români să facă așa ceva. Faptul că cineva sau un partid a fost ales să conducă înseamnă că a fost ales să conducă pentru România, pentru români și nu pentru a scăpa un lider politic de închisoare. În România, standardul legislativ nu poate să fie dosarul penal al unui lider sau altuia. În România, standardul trebuie să redevină respectul pentru normele de drept intern european și național și în primul rând trebuie să se revină la respectul pentru Constituție”, a completat Klaus Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis a mai anunțat că a epuizat toate căile de atac și a fost nevoit să promulge proiectul care modifică Legea 304/2004 privind organizarea judiciară.
„Am cerut în mod repetat reexaminarea acestor legi de către Parlament. Am trimis sesizări CCR și am sesizat Comisia de la Veneția. După finalizarea tuturor procedurilor de contestrare, președintele este cel care trebuie să promulge legea. În acest moment, în privința legii 304/2004 am epuizat, din păcate toate căile constituționale, și prin urmare sunt obligat să promulg această lege”, a declarat președintele Klaus Iohannis, în declarația de presă.
Șeful statului a criticat PSD pentru modul în care au modificat legile justiției, pentru emiterea celebrei OUG 13 pe abuzul în serviciu în perioada Guvernului Grindeanu. Klaus Iohannis a adăugat că PSD „legiferează prost” și într-o manieră lipsită de transparență.
„Tema acestei declarații de presă o reprezintă Legile justiției care au devenit cel mai dezbătut subiect public de când PSD se află la guvernare, ceea ce spune totul despre prioritătile acestui partid. Au început cu celebra OUG 13 și au continuat cu modificările legilor în Parlament. Suntem într-o situație delicată și asta numai și numai din cauza modului cum coaliția majoritară au știut să legifereze într-un mod lipsit de transparență, într-un mod prin care, în ciuda tuturor criticilor de la experți, ONG-uri, partenerii noștri în Uniune, în lume. Cu toate că a fost multe semnale trase, inclusiv de la CSM, au legiferat cum au vrut, cum au dorit și, cum am mai spus, legiferează prost. Calitatea legiferării este foarte proastă și rezultatul este foarte îngrijorător”, a completat Iohannis.