Iohannis cere reexaminarea legea insolvenței persoanelor fizice

Iohannis cere reexaminarea legea insolvenței persoanelor fizice
Publicat: 31/10/2016, 12:13
Actualizat: 01/11/2016, 15:40

Astfel, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2015 prevede că termenul de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, prevăzut la art. 93 teza întâi din actul normativ menționat, se prorogă până la data de 31 decembrie 2016. Prin Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 61/2015 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, Parlamentul a decis că termenul prorogat este 31 octombrie 2016.

Șeful statului atrage atenția că termenul de intrare în vigoare a unei legi trebuie astfel stabilit încât să permită tuturor autorităților publice și/sau instituțiilor publice să-și exercite atribuțiile constituționale și legale referitoare atât la respectarea procedurilor de adoptare, promulgare, publicare, cât și la stabilirea măsurilor ce decurg din aplicarea legii respective.

”Devansarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015, chiar și cu două luni, poate afecta procesul de asigurare a măsurilor concrete privind alocarea resurselor umane și bugetare necesare pentru organizarea și funcționarea comisiilor avute în vedere de Legea nr. 151/2015, cât și a completelor de judecată. În lipsa cadrului funcțional și organizatoric adecvat, apreciem că intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 151/2015 la data de 31 octombrie 2016 este de natură să facă inaplicabilă atât procedura administrativă de insolvență pe bază de plan de rambursare, cât și procedura simplificată de insolvență”, se arată în cererea de reexaminare.

Iohannis mai argumentează că intrarea în vigoare a dispozițiilor ce reglementează procedura judiciară de insolvență prin lichidare de active are, de asemenea, impact și asupra activității de înfăptuire a justiției, impunând suplimentarea prealabilă și semnificativă a personalului instanțelor de judecată.

”Acesta este un proces complex, ce se desfășoară, de regulă, potrivit unui calendar, a cărui devansare poate impieta asupra aplicării legii. În acest sens, considerăm că în analiza deciziei de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 ar trebui consultat Consiliul Superior al Magistraturii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, concluzionează președintele.

Legea privind procedura insolvenței persoanelor fizice prevede ca orice cetățean aflat în incapacitate de plată a datoriilor, nu din vina sa, să își poată reeșalona datoriile, pe baza unui plan de redresare financiară, pe o perioadă de cinci ani. Potrivit legii, cei care își declară falimentul personal sunt protejați astfel de executarea silită. Toate cheltuielile datornicului vor fi însă verificate de un administrator judiciar. Persoanele condamnate pentru evaziune fiscală, dar și de cei care au ajuns în insolvență în mod fraudulos ori au acumulat datorii noi prin achiziții costisitoare nu pot beneficia de prevederile acestei legi.

Legea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis la 18 iunie 2015.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Se introduce taxa de carbon. Cine este obligat să o plătească
Cea mai mare dilemă a șoferilor, la schimbarea anvelopelor. Sfatul experților
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță