Iohannis cere retragerea Ordonanțelor privind grațierea și modificarea Codurilor Penale
Klaus Iohannis a publicat reacția pe pagina sa de Facebook, atrăgând atenția asupra criticilor pe care proiectele de Ordonanță de Urgență le-au primit din partea „celor mai autorizate voci” din Justiție – Parchetul General, DNA, Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT, asociațiile magistraților și organizații ale societății civile.
Aceste instituții și-au arătat, potrivit șefului statului, dezaprobarea față de respectivele măsuri, iar președintele consideră că aceste reacții sunt argumente suficiente pentru a determina Guvernul să retragă Ordonanțele de Urgență cu pricina.
„Proiectele de Ordonanțe de Urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale sunt neavenite, inacceptabile și par a fi făcute cu dedicație, o spun cele mai autorizate voci din Justiție. Parchetul General, DNA, Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT, asociațiile magistraților și organizații ale societății civile s-au pronunțat ferm împotriva modificării cadrului legislativ referitor la corupție, abuz în serviciu și integritate, în regim de urgență, fără analize obiective și în condiții de totală netransparență. Sunt suficiente argumente care să determine Guvernul să retragă aceste Ordonanțe de Urgență”, a scris Klaus Iohannis pe pagina sa de Facebook.