Prima pagină » Știri politice » Iohannis complează plângerea penală depusă împotriva lui Liviu Dragnea

Iohannis complează plângerea penală depusă împotriva lui Liviu Dragnea

Iohannis complează plângerea penală depusă împotriva lui Liviu Dragnea
Noi acuzații ale lui Iohannis, împotriva lui Dragnea

Președintele PNL, Klaus Iohannis, a venit cu o completare la plângerea depusă împotriva vicepremierului Liviu Dragnea, prin care precizează că acesta a făcut un abuz în serviciu prin semnarea ordonanței de urgență 28/2013 (privind Programul național de dezvoltare locală), care ar avea legătură și cu ordonanța care permite traseismul aleșilor locali.

În explicația liderului PNL, ordonanța dată în 2013 permite ca sumele alocate autorităților locale să nu se mai publice în Monitorul Oficial, iar suma să fie stabilită doar prin ordin de ministru. Astfel, se deschide „posibilitatea racolărilor politice și a afectării rezultatului alegerilor, în condițiile în care folosirea banului public este caracterizată de o lipsă totală de transparență”.

În plus, Iohannis cere Direcției Naționale Anticorupție investigarea alocării fondurilor către aleșii locali care și-au schimbat partidul, în baza acestor ordonanțe.

„Considerăm că această alocare s-a făcut și se realizează în continuare, de la momentul intrării în vigoare a OUG 55/2014, tocmai în scopul de a determina decizia de schimbare a formațiunii politice, eludându-se astfel criteriile în baza cărora banii publici trebuie distribuiți către comunitățile locale”, se arată în completarea plângerii lui Klaus Iohannis la DNA.

Totodată, candidatul Alianței Creștin Liberale la alegerile prezidențiale susține că ordonanța de urgență poate afecta procesul electoral și că este făcută în interesul unui grup.

„Inițierea unui act normativ care nu urmărește un imperativ social, ci protejarea intereselor unui grup și care nu se adresează unei situații generale, ci unor persoane determinate, urmată de distribuirea banilor publici în mod discreționar, doar către anume primării, reprezintă o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor care îi reveneau în calitate de ministru al dezvoltării regionale și administrației publice”, se mai arată în plângerea lui Iohannis.

Astfel, liderul liberal susține că au fost aduse vătămări celorlalți candidați la prezidențiale și că Liviu Dragnea ar fi obținut un folos necuvenit.

Președintele PNL a fost audiat, marți, la DNA, în dosarul în care a fost începută urmărirea penală „in rem”, în urma plângerii sale, formulată pe numele vicepremierului Liviu Dragnea, pentru inițierea OUG 55/2014 privind migrația aleșilor locali.

Iohannis a declarat, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție, că a venit pentru a-și susține plângerea formulată. El a arătat că, potrivit normelor penale în vigoare, asta ar trebui să facă orice persoană care formulează o plângere penală, astfel că prezența sa la DNA este normală.

Direcția Națională Anticorupție a început urmărirea penală „in rem”, pentru abuz în serviciu, în cazul plângerii președintelui PNL, Klaus Iohannis, formulată pe numele vicepremierului Liviu Dragnea, pentru inițierea OUG 55/2014 privind migrația aleșilor locali.

Klaus Iohannis a depus în 9 septembrie, o plângere penală la DNA pe numele vicepremierului Liviu Dragnea, pentru inițierea Ordonanței de urgență 55/2014 care permite migrația politică a aleșilor locali pentru 45 de zile.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Ce a descoperit Telescopul Spațial James Webb pe un super-Pământ topit?