Iohannis contestă alegerile organizate de Ponta

Publicat: 11 08. 2014, 13:06
Actualizat: 19 05. 2015, 18:01

Președintele PNL, Klaus Iohannis, a contestat în instanță Ordonanța 45 și Hotărârea de Guvern 520 privind organizarea alegerilor prezidențiale și data la care vor avea loc. Liberalul a precizat că nu dorește schimbarea datei alegerilor, 2, respectiv 16 noiembrie, ci să se renunțe la avantajul pe care Victor Ponta și l-a creat.

„Scopul acestui demers nu a fost de a schimba zilele în care au loc alegerile, ci de a anula un act normativ care creează avantaj pentru unii dintre competitori. Am contestat întregul pachet cât și HG 520 care decurge de acolo. Nu mi se pare normal ca guvernul, prin aceaste modificări, să creeze un avantaj pentru candidatul Victor Ponta. În consecință, a trebuit contestată și ordonanța 45, lucru pe care l-am detaliat deja săptămâna trecută, și sigur hotărârea 520 care decurge de acolo. Asta nu înseamnă că dacă se anulează hotărârea, guvernul nu poate să vină cu o altă hotărâre, una perfect legală, în baza vechii legislații și să stabilească datele alegerilor pentru aceleași zile”, a declarat Iohannis, înaintea ședinței conducerii PNL – PDL în care va fi anunțat candidat la prezidențiale.

În urmă cu o săptămână, Klaus Iohannis a anunțat că a dat în judecată Guvernul pentru Ordonanța 45.

„Prin ordonanța 45, Guvernul a făcut ceea ce nimeni nu a făcut. Cu puțin timp înainte de alegeri a modificat legislația specifică pentru alegerile care vor avea loc în această toamnă. Considerăm, cum am mai declarat, total inadecvat procedeul. Este un avantaj pentru primul ministru Victor Ponta”, a precizat Iohannis.

Liderul PNL a acuzat Guvernul că prin această Ordonanță pregătește o fraudă de proporții la prezidențiale prin intermediul turismului electoral.

„Nu-l voi acuza niciodată pe Victor Ponta de încercare de fraudare a alegerilor, dar nici mie să nu mi se reproșeze că nu am făcut pașii necesari legali pentru a opri așa ceva”, a precizat Klaus Iohannis.


sursa foto: Gândul – Cristian Andrei

„Articolul I punctul 15 din OUG nr 45/2014 care dispune că „alegătorii care în ziua votării se află în altă comună, oraș sau municipiu decât cel de domiciliu își pot exercita dreptul de vot la orice secție de votare”. Sub pretextul eliminării votului multiplu realizat prin practicarea „turismului electoral”, conform expunerii de motive atașată proiectului de ordonanță, Guvernul României condus de dl. Victor Ponta creează premisa unei fraude electorale masive, tocmai prin încurajarea votului multiplu. Generalizarea votului pe listă suplimentară, la orice secție de votare, conform art.I punctul 15 din OUG nr.45/2014, în situația în care un cetățean nu se află în localitatea de domiciliu în ziua votului reprezintă o încălcare flagrantă a principiului siguranței juridice în materie electorală determinând imposibilitatea verificării situației în care un cetățean votează de mai multe ori. Secțiile speciale de votare, dotate cu program electronic de verificare a identității votantului și cu camere video de supraveghere reprezentau o garanție că votul multiplu poate fi depistat imediat. Eliminarea acestei dispoziții legale și generalizarea procedurii de înscriere pe lista suplimentară a votantului aflat în altă localitate decât localitatea de domiciliu crează premisa unei fraude electorale prin metoda votului multiplu, aspect care situează reglementarea în afara sferei constituționale”, susțin cei din PNL.