Referendumul pentru revizuirea Constituției și schimbarea definiției familiei, în sensul în care aceasta să fie definită drept uniunea dintre un bărbat și o femeie, ar putea fi organizat în primăvară, aceasta fiind o decizie „înțeleaptă” a explicat Klaus Iohannis, referitor la estimările și declarațiile publice făcute de formațiunile politice în ultima perioadă.
Întrebat cum rămâne cu ideea de toleranță pentru minorități, în condițiile în care toate partidele susțin acum inițiativa Coaliției pentru Familie, președintele a răspuns că înțelege faptul că aceasta rămâne, pentru că, dacă formațiunile merg pe mâna acestei organizații, înseamnă că acolo este cel mai bine promovată.
„Eu așa înțeleg. Dacă toate partidele doresc să fie de partea Coaliției pentru Familie, înseamnă că acolo se promovează cel mai bine toleranța”, a spus marți Iohannis.
Luni, PNL a anunțat că a votat, cu „o majoritate zdrobitoare”, ratificarea unui protocol prin care susține inițiativa Coaliției pentru Familie de modificare a Constituției în sensul definirii căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. Formalizarea ar urma să aibă loc în perioada următoare, după mai multe întrevederi între liberali și membrii Coaliției, pentru stabilirea exactă a termenilor documentului. Și șeful de campanie al PNL, Gheorghe Falcă, a confirmat că în Biroul Politic Național s-a luat decizia de a încuraja referendumul pentru schimbarea definiției familiei, afirmând că principalele argumente care justifică decizia sunt „inima și conștiința” și că românii ar putea fi chemați la vot să se pronunțe pe această temă în aprilie 2017. În rândul liberalilor au existat, însă, și politicieni care s-au abținut să voteze, printre ei prim-vicepreședintele PNL București, Adriana Săftoiu, președintele PNL Sector 1 Mihai Voicu, deputatul Mircea Toader și liderul PNL, Alina Gorghiu, care a și părăsit sala.
Tot luni și cei de la ALDE au anunțat că au semnat un protocol alături de Coaliția pentru Familie, pentru revizuirea Constituției și redefinirea noțiunii de familie în luna aprilie a anului următor.
„Am căzut de acord că în legislatura următoare inițiativa care este astăzi în Parlamentul României trebuie să se desfășoare, chiar s-a făcut și un calcul al timpului în care se poate realiza un referedum și există o estimare pentru luna aprilie. (…) S-a calculat că o dată cu începerea noului Legislativ din luna februarie se poate realiza un referendum, solicitarea Coaliției pentru familie, cele trei milioane de semnături, plus aprobarea CCR, (…) în luna aprilie, cu bugetare din partea noului Guvern”, a declarat șeful de campanie al PNL, Gheorghe Falcă.
Falcă a afirmat că susținerea solicitării Coaliției pentru familie „nu înseamnă că PNL nu apără individualitatea celorlalți cetățeni”. Falcă a spus că speră ca viitorul Parlament să ia în calcul și legea parteneriatului civil.
Surse din PNL au declarat pentru Gândul că decizia de a susține inițiativa Coaliției pentru familie, privind modificarea Constituției a fost aprobată cu majoritate de voturi, înregistrându-se doar cinci abțineri. În rândul celor cinci liberali care s-au abținut au fost prim-vicepreședintele PNL București, Adriana Săftoiu, președintele PNL Sector 1 Mihai Voicu, liderul PNL, Alina Gorghiu, care a și părăsit sala și deputatul Mircea Toader.
Coaliția pentru Familie, protocol și cu ALDE
Tot luni, ALDE și Coaliția pentru Familie au semnat un protocol cu privire la organizarea referendumului național pentru revizuirea Constituției referitor la redefinirea noțiunii de familie în luna aprilie 2017.
„Prin semnarea acestui protocol, Alianța Liberalilor și Democraților va susține adoptarea legii de revizuire, dar și a legii privind organizarea și desfășurarea referendumului de revizuire, astfel încât organizarea referendumului să poată avea loc în luna aprilie 2017”, a transmis ALDE prin intermediul unui comunicat de presă.
Pe 20 iulie, judecătorii de la Curtea Constituțională au dat undă verde propunerii de revizuire a definiției familiei din Constituție, în sensul în care aceasta respectă limitele revizurii, însă aceștia nu au comentat pe fondul problemei – definirea căsătoriei ca uniune între femeie și bărbat – și nici asupra oportunității.Acest demers a fost intens susținut de Biserica Ortodoxă Română, căruia i s-au alăturat 3 milioane de români care au semnat proiectul.
Decizia referitoare la revizuirea definiției familiei a fost luată atunci în unanimitate, iar președintele CCR, Valer Dorneanu, a argumentat că judecătorii au făcut o analiză tehnică a inițiativei cetățenești de revizuire a Constituției, iar avizul nu înseamnă o pronunțare pe fond. „Am avut de verificat dacă revizuirea nu a încălcat limitele revizuirii, în sensul că ar fi putut afecta independența, limba oficială, forma de guvernământ. Nu este cazul. A doua condiție era să nu fie suprimate drepturile fundamentale ale cetățenilor prin această propunere. Din cel puțin două puncte de vedere nu s-a constatat că ar fi putut fi suprimate”, a explicat Dorneanu.
El a detaliat că dreptul la căsătorie nu este un drept fundamental în România, iar dreptul la viața de familie înseamnă mai mult decât simpla căsătorie. „Dreptul la căsătorie, deocamdată în România, nu este consacrat constituțional sau prin altă lege ca un drept fundamental. Legislația europeană cu privire la aceasta recomandă o larghețe a statelor, le dă o marjă de suveranitate să se pronunțe dacă admit sau nu căsătoria între cupluri de același sex. De asemenea, nu este încălcat nici conceptul de viață de familie, pentru că acesta este mult mai larg decât sfera căsătoriei, decât relațiile dintre viitorii soți. Cuprinde relațiile cu copii, cu rudele, definește care sunt obligațiile acestora, legăturile de rudenie. Deci nici din punctul acesta de vedere nu s-a putut reține că s-ar fi încălcat acest drept”, au fost explicațiile președintelui CCR.
Proiectul de revizuire a Constituției a fost depus la Parlament pe 23 mai de către Coaliția pentru familie, însoțit de trei milioane de semnături. Inițiatorii își motivează demersul prin faptul că susțin „normalitatea” și susțin că abordarea „fie din perspectiva paradigmei religioase, fie a paradigmei sociologice” arată că „normalitatea” poate fi doar o familie heterosexuală, având în vedere că „specia umană nu poate supraviețui altfel”.
Biserica Ortodoxă a susținut demersul Coaliției pentru familie. „Când Dumnezeu a făcut lumea, coroana creației Sale a fost familia: bărbatul și femeia, care au primit binecuvântarea de a crește, a se înmulți și a stăpâni pământul. Deși a trecut prin multe încercări și pericole abătute asupra societății umane, totuși familia a fost instituția cea mai stabilă a umanității, asigurând continuitatea acesteia în istorie. De aceea, trebuie să susținem efortul Bisericii de a apăra familia naturală, tradițională, universală și de a rezista în fața unor „modele” noi de familie, care consideră că uniunea firească bărbat-femeie ar fi doar un model printre altele”, a explicat Patriarhul Daniel.
Pe de altă parte, un grup de 24 de organizații neguvernamentale și patru organizații internaționale cer Curții Constituționale să respingă inițiativa privind revizuirea Constituției în sensul definirii familiei drept căsătoria între un bărbat și o femeie, definiție care ar încălca dreptul la viață privată și familie.
Coaliția anti-discriminare și organizații neguvernamentale din România au transmis, de asemenea, opinii scrise către CCR, pentru a sublinia caracterul discriminatoriu al inițiativei Coaliției pentru Familie. Potrivit articolului 48 din Constituție, „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.
Iohannis: E greșit să mergem pe calea fanatismului religios
Pe 19 octombrie, Iohannis spunea că în chestiunea modificării Constituției privind redefinirea „familiei”, încă nu este rândul său să se pronunțe, dar că, în acest context, este de părere că „trebuie să revenim la ce se numește toleranță și acceptarea celuilalt”, subliniind că e greșit să mergem pe calea „fanatismului religios”. „Eu nu cred în ele și nu le sprijin. Sunt adeptul toleranței, încrederii și deschiderii spre celălalt”, a mai spus Iohannis.
„În chestiuna modificării Constituției, încă nu e rândul meu să mă exprim, va veni puțin mai încolo. În acest context e important să reiterez un lucru în care cred, pentru că eu provenind dintr-o minoritate etnică și dintr-o minoritate religioasă, eu cred că trebuie să revenim la ce se numește toleranța și acceptarea celuilalt. Nu suntem toți la fel, nu toate grupurile etnice și toate grupurile religioase sunt la fel. E greșit să dăm ascultare sau să mergem pe calea fanatismului religios și a solicitărilor ultimative. Eu nu cred în ele și nu le sprijin. Sunt adeptul toleranței, încrederii și deschiderii spre celălalt”, spunea atunci Klaus Iohannis, în cadrul unei declarații de presă, susținute la Palatul Cotroceni, înainte de a pleca la Bruxelles la Consiliul European.