Iohannis, despre anunţul PSD privind depunerea unei moţiuni de cenzură: Un cinism inimaginabil. Nu există argumente obiective pentru a acuza Guvernul

Publicat: 29 07. 2020, 20:00

Klaus Iohannis a atacat, miercuri, PSD, care a anunţat că va depune o moţiune de cenzură la adresa Guvernului Orban, spunând că este „un cinism inimaginabil”, el fiind de părere că „nu există argumente obiective pentru a acuza Guvernul”.

Întrebat, într-o conferinţă de presă, care este părerea sa despre anunţul PSD privind depunerea unei moţiuni de cenzură la adresa Guvernului, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu există argumente pentru a acuza Guvernul Ludovic Orban.

Pur formal, moţiunea de cenzură este un instrument la îndemâna Opoziţiei atunci când Guvernul este acuzat de management defectuos. După părerea mea, acest Guvern Orban nu poate fi acuzat de management defectuos. S-a descurcat foarte bine (…). Argumente obiective pentru a acuza Guvernul, după părerea mea nu există”, a spus Iohannis.

Acesta a acuzat PSD că a anunţat că va veni cu o moţiune de cenzură pentru a câştiga „câteva voturi”.

„Faptul că vom avea alegeri şi locale şi parlamentare ne face să credem că unii acţionează excesiv de politicianist. Pe de altă parte, PSD a dat dovadă vie că acţionează în Parlament cu cinism inimaginabil doar pentru a câştiga câteva voturi şi în această notă văd eu anunţurile PSD că va veni cu moţiune de cenzură”, a mai spus Iohannis.

Ludovic Orban, despre depunerea unei moțiuni de cenzură

Nu văd niciun temei serios pentru depunerea acestei moțiuni de cenzură. Guvernul pe care îl conduc și-a făcut datoria cu devotament, cu dedicare, cu spirit de sacrificiu, de dimineață, până noapte suntem pe linia frontului, de luni bune și mi se pare că ar fi un act politicianist care nu ar avea decât efecte negative asupra democrației în România și mai ales a capacității instituțiilor statului de a face față provocărilor epidemiei, provocărilor relansării economice”, a declarat premierul.

Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD,  a declarat că „demisia lui Orban de fapt ar fi cea mai potrivită, pentru că acum președintele ar trebui doar să recunoască un eșec politic în acest guvern”.

„Dacă va fi peste câteva luni cu aceste prelungiri de stări de urgență și de alertă președintele României va avea de gestionat un dezastru. (…) Vom avea voturile suficiente ca să treacă această moțiune. Am avut discuții cu toți liderii politici cu reprezentare în Parlamentul României. Marea majoritate a liderilor politici și a grupurilor parlamentare doresc să voteze această moțiune. Mulți dintre ei au și anunțat: domnul Victor Ponta a anunțat, domnul Tăriceanu a anunțat. Sunt ferm convins că vor fi voturile necesare”, a mai spus Ciolacu.