Iohannis, despre casele sale: Nu sunt șase, sunt cinci. Tema mi-a fost creată de PSD

Iohannis, despre casele sale: Nu sunt șase, sunt cinci. Tema mi-a fost creată de PSD
Publicat: 13/11/2019, 18:58

„Doamna Dăncilă este prost informată. Nu știu cine o informează pe doamna Dăncilă, eu nu am nicio problemă nici în civil, nici în penal. Nu sunt 6, sunt 5 case , între timp pentru că una a fost eliminată. Această chestiune a apărut când am venit eu în politică. În anul 2000 mi-a fost creată de PSD ca să fie folosită de aceștia în campanie electorală. Vă dați seama câtă inventivitate din partea PSD, dacă din anul 2000, în fiecare campanie cu asta au ieșit. Cred că lumea s-a lămurit între timp”, a declarat Klaus Iohannis.

El a mai spus că nu-și reproșează nimic și că este un om cinstit.

„Le-am cumpărat într-un mod absolut legal și cinstiți iar ce s-a dezbătut în justiție sunt chestiuni legate de procese civile și am auzit, parcă doaman Dăncilă a zis că aș fi și eu un fel de penal. Nu am avut vreodată un dosar penal nici pentru asta, nici pentru altceva. A, că cineva a scris o plângere către Parchet, ei trebuie să o pună într-o mapă și să scrie ceva. Nu am absolut nimic de ascuns”, a conchis Iohannis.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Data exactă la care vor fi virate tichetele sociale în luna octombrie. Banii intră direct...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Harry, eclipsat total de William. Momentul a fost jenant
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Atmosfera noastră transformă praful din Sahara în minerale care alimentează viața