Iohannis, despre lipsa dezbaterii cu Dăncilă: Românii vor participa în număr mare la alegeri / Nu cred că va fi influențată negativ prezența la urne
„Nu, poate în sensul pozitiv ar fi influențat, în sens negativ nu cred. Românii sunt foarte interesați și o să participe în număr mare la alegeri”, a afirmat Klaus Iohannis, sâmbătă la Bistrița, întrebat dacă decizia de a nu avea o dezbatere cu contracandidatul său va afecta prezența la urne.
Despre dezbaterea de marți, șeful statului a spus că va fi una la care vor fi invitați, politologi, jurnaliști și formatori de opinie, unde vor exista discuții pe teme de interes în campanie.
„Pentru întâlnirea de marți, voi invita persoane care sunt foarte bine în temă, politologi, formatori de opinie, jurnaliști, deja am un cerc de oameni care vor fi invitați, pot fi chiar mai mulți. Vom discuta pe toate temele care sunt de interes într-o campanie de prezidențiale, despre mandatul care a trecut, despre reușite, despre ce s-ar fi putut face, poate mai bine și urmează să se facă în al doilea mandat, despre diferite teme de interes pentru public. Pentru mine este importantă această dezbatere pentru că românii, acum, sunt foarte interesați de aceste teme și, din acest motiv, am gândit un format, care realmente ajunge la chestiune, nu o discuție formală sau de tip cancan, ci o discuție aplicată pe ce a făcut și ce va face președintele”, a explicat Iohannis.
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat că va găzdui dezbaterea de marți a președintelui Klaus Iohannis cu politologii și formatorii de opinie, care va avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, potrivit unui comunicat de presă.
Klaus Iohannis a anunțat, într-o conferință de presă susținută miercuri la sediul PNL, că marți va organiza o dezbatere cu politologi și formatori de opinie. Șeful statului a precizat că nu va participa la o dezbatere cu Viorica Dăncilă, deoarece aceasta „a fost parte activă a mârlăniilor pesediste și a sprijinit activ încercările de acaparare a Justiției”.