Iohannis: I-am spus lui Merkel despre criza de la București, dar România e o țară solidă

Publicat: 20 06. 2017, 09:32

Criza politică de la București a fost discutată și la Berlin, acolo unde Klaus Iohannis a avut un dejun de lucru alături de cancelarul german Angela Merkel, urmat de o conferință de presă comună. Șeful statului a recunoscut că au avut un schimb de păreri pe această temă și a transmis că problema trebuie rezolvată rapid de cei care, de altfel, au și provocat-o. 

„În ce privește criza politică de acasă, în mod natural doamna cancelar nu vrea să emane o părere pe acest subiect, dar am avut o discuție. Cred că am reușit să transmit mesajul că, într-adevăr, există o criză în coaliția de guvernare, dar România este o țară solidă și am transmis celor implicați să rezolve problema rapid”, a răspuns Iohannis, întrebat dacă situația politică din România a fost subiect de dezbatere în întâlnirea cu Angela Merkel. 

Cancelarul german a refuzat să-și exprime punctul de vedere pe această temă, argumentând că reprezintă o problemă internă a României, dar că Germania își dorește „întărirea democrației și a statului de drept în România”. Președintele României a ținut să asigure că politica externă a României nu este influențată de situația politică din țară și că toți oamenii politic sunt de acord în această privință, că este nevoie de o viziune foarte solidă în materie de relații externe. 

În cadrul întrevederii, Klaus Iohannis și Angela Merkel au discutat despre relația dintre România și Germania, una foarte importantă atunci când vine vorba de piața digitală și de resursa IT pe care o poate oferi țara noastră, dar și despre prioritățile pe care cele două țări le au în interiorul Uniunii Europene, mai ales în contextul negocierilor pentru Brexit și al relațiilor transatlantice. 

„România și Germania au poziții foarte asemănătoare, ne vom spijini reciproc când vorbim despre combaterea terorismului, politica de imigrație. Este necesar să înregistrăm și aici progrese, pentru că sigur că securitatea frontierelor este importantă, dar și stabilitatea cetățenilor este o prioritate. (…) Discuțiile s-au desfășurat într-o atmosferă de prietenie și cooperare bilaterală”, a declarat Angela Merkel. 

Viziunea comună a celor două state a fost subliniată și de Klaus Iohannis: „Am vorbit și despre Europa, despre proiectul european. Amândoi suntem de acord că este cel mai bun proiect și că trebuie consolidat și îmbunătățit. Suntem de acord că trebuie să ne apropiem din nou de cetățeanul european (…) și să facem o Uniune mai bună. (…) Am menționat tema spațiului Schengen și doamna cancelar m-a încurajat să discut și cu alți lideri europeni. Am dezbătut vizita pe care am făcut-o acum câteva zile la Washington și am căzut de acord că rămânem la aceeași idee: că relația transatlantică este importantă, UE este importantă pentru NATO, iar NATO este importantă pentru UE, trebuie să cooperăm.”

Vecinătatea estică a fost, de asemenea, subiect de discuție, iar cei doi lideri au căzut de acord că securitatea la Marea Neagră reprezintă o prioritate vitală, nu doar pentru Uniunea Europeană, ci și pentru NATO, pentru întreaga regiune din flancul de răsărit. 

Vizita în Germania a avut loc în contextul în care în acest an se împlinesc 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice la nivel de ambasadă, 25 de ani de la semnarea Tratatului privind cooperarea și parteneriatul în Europa dintre România și Germania, precum și 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. 

 

Gândul a transmis LIVE cele mai importante declarații:

Angela Merkel: Mulțumesc, domnule președinte. Vizita are loc pentru mai multe aniversări a relațiilor noastre bilaterale, 50 de ani de la relațiile diplomatice, 25 de ani de la semnarea tratatului de prietenie și 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. 

Domnul președinte m-a asigurat că România este o resursă foarte importantă pentru specialiști IT.

Am abordat și o problemă foarte importantă pentru Uniunea Europeană, vom acționa în comun pentru extinderea pieței digitale. După aderarea la UE, România a făcut progrese importante pentru combaterea la corupției. 

România și Germania au poziții foarte asemănătoare, ne vom spijini reciproc când vorbim despre combaterea terorismului, politica de imigrație. Este necesar să înregistrăm și aici progrese, pentru că sigur că securitatea frontierelor este importantă, dar și stabilitatea cetățenilor este o prioritate. (…) Discuțiile s-au desfășurat într-o atmosferă de prietenie și cooperare bilaterală. 

 

Klaus Iohannis: Am început zilele acestea o vizită de lucru în Germania. (…) Avem anul acesta toate motivele să ne întâlnim și să celebrăm: 50 de ani de la reluarea relațiilor diplomatice, 25 de ani de la semnarea Tratatului de Prietenie și 10 ani de când România a devenit membră a UE.

Relația cu Germania este pentru România nu doar una de importanță strategică, ci una dintre cele mai importante pe care le avem și ne-am propus s-o îmbunătățim și s-o menținem. Este cel mai important partener comercial al României. 

Importanța comunității germane din România a fost subliniată de noi împreună și contribuie la construirea unui pod între națiunile noastre.

Am vorbit și despre Europa, despre proiectul european. Amândoi suntem de acord că este cel mai bun proiect și că trebuie consolidat și îmbunătățit. Suntem de acord că trebuie să ne apropiem din nou de cetățeanul european (…) și să facem o Uniune mai bună.

Am menționat tema spațiului Schengen și doamna cancelar m-a încurajat să discut și cu alți lideri europeni. 

Am dezbătut vizita pe care am făcut-o acum câteva zile la Washington și am căzut de acord că rămânem la aceeași idee: că relația transatlantică este importantă, UE este importantă pentru NATO, iar NATO este importantă pentru UE, trebuie să cooperăm.

Am trecut în revistă vecinătatea estică, problematica Moldovei, a Ucrainei.

Am discutat chiar puțin mai în detaliu despre zona Mării Negre, despre securitatea la Marea Neagră. Avem aceeași părere, este un spațiu vital, nu doar pentru Uniunea Europeană, ci și pentru NATO, pentru întreaga noastră securitate în regiune. 

 

Întrebări:

– Cum vedeți criza politică de la București? 

– Cum evoluează ideea Europei cu două viteze?

Angela Merkel: Nu vreau să-mi exprim o părere, pentru că sunt problemele interne ale României. Am spus că ne dorim întărirea democrației și a statului de drept în România.

În ceea ce privește politica Europei cu două viteze, eu cred că acest principiu este greșit înțeles. (…) Nu toate țările sunt parte a spațiului euro, dar oricare țară își dorește poate adera la spațiul euro. Această politică nu este îndreptată împotriva nimănui, toate țările sunt invitate să participe. 

Klaus Iohannis: Nu știu dacă este cazul să adaug multe, între timp problema ca atare nu mai există. Cred că a fost parțial o problemă doar de definiție sau de comunicare. Pentru noi, țările din est, a fost important să nu existe proiecte la care să nu avem noi acces. (…) Cu toții am fost de acord că trebuie să existe opțiunea ca statele să participe, să rămână deschisă opțiunea. (…) Avem exemplul zonei euro și cel al procurorului european. Cred că această idee nu mai este de actualitate.

În ce privește criza politică de acasă, în mod natural doamna cancelar nu vrea să emane o părere pe acest subiect, dar am avut o discuție. Cred că am reușit să transmit mesajul că, într-adevăr, există o criză în coaliția de guvernare, dar România este o țară solidă și am transmis celor implicați să rezolve problema rapid. 

– Tema Brexit

Angela Merkel: Ascultăm doleanțele Marii Britanii, pentru noi e important să ajungem la un acord care să fie în interesul ambelor părți.

Klaus Iohannis: Mi se pare excelent că toți cei 27 de membri UE au hotărât să facă acest lucru și acționeză, practic în acest sens. (…) Ne dorim o retragere organizată din UE, să-i spunem așa. Și din Marea Britanie au existat poziții diferite, mai ales în campania electorală, (…) dar aș spune că sunt un optimist moderat și informat. 

– Relațiile dintre UE și SUA 

Angela Merkel: Pentru început aș spune că în cadrul UE am stabilit în ce privește Apărarea o cooperare mai strânsă și este o completare la politica NATO. Noi, europenii, vrem un rol activ în NATO, dar și soluții politice. Suntem de acord în continuare, ne exprimăm atașamentul față de articolo 5 (…) există anumite condiții în care discutăm contradictoriu cu SUA, de exemplu cea a Acordului de la Paris.

Klaus Iohannis: Relația dintre UE și SUA trebuie să fie una foarte bună, am subliniat acest lucru și cu ocazia recentei mele vizite la Washington. Nu estes cazul să optăm între NATO și UE. (…) Au apărut unele sincope în bunul mers al lucrurilor și toată lumea se străduiește să repare lucrurile.

Relația transatlantică nu este o opțiune este la baza formării noastre democratice. 

Politica externă a României nu este influențată în niciun fel de această criză pentru că este vorba de domenii pe care eu le gestionez, iar toți politicienii sunt de acord cu mine, că avem nevoie de o politică externă solidă.