Iohannis îl atacă pe Grindeanu. „Ordonanța ANCOM seamănă izbitor cu OUG 13″

Publicat: 03 05. 2017, 14:44
Actualizat: 03 05. 2017, 15:35
„Nu faptul că se discută aceste chestiuni mă îngrjjorează, e foarte bine să se discute și cred că la un moment dat va trebui să mergem la o discuție pe fond: ce fel de stat ne dorim, ce fel de arhitectură? Vrem toată puterea la Parlament? (…) Speța ANCOM seamănă izbitor cu OUG 13. Acest guvern nu a înțeles foarte bine care este rolului lui în ansamblul societății. Nu OUG 13 a fost problema, oportunitatea a fost problema, lipsa de transparență, modul în care s-a pus problema”, a spus Iohannis după întâlnirea cu aleșii locali. 
 
Responsabilitatea Guvernului este aceea de a guverna, de a lua decizii bune pentru apărarea, întărirea și stabilizarea dezvoltării țării, astfel că Executivul trebuie să ia decizii oportune. Chiar această lipsă de oportunitate a fost argumentul adus de Iohannis și în privința ordonanței referitoare la numirea șefilor ANCOM, inițiativă despre care președintele spune că nu a fost „nici urgentă, nici importantă”. 
 
„Dacă era o propunere a președintelui se rezolva cam în 5 minute, nu ar fi fost nevoie de nicio ordonanță. Probabil, această coaliție la putere acum a vrut să-mi arate mie că face jocul, asta nu e o noutate. Guvernați, dar nu oricum, ci bine pentru România și pentru români. Dacă se guvernează să ne arate că ei pot face orice, asta știm din capul locului, nu ajută pe nimeni și nu îmbunățim traiul niciunul român. (…) Dacă acum PSD vrea să schimbe toate legile în care apare președintele ca să ne arate ca face jocul, nu mi se pare demersul nici cel mai urgent, nici cel mai oportun”, a avertizat șeful statului. 
 
Președintele a răspuns și la întrebări legate de Comisia de anchetă pentru alegerile din 2009 și a transmis că Parlamentul e liber să facă orice anchetă dorește, dar că el nu consideră că aceasta ar fi prioritatea numărul 1 pentru Legislativ: „Dacă vor s-o facă, s-o facă, dar să nu uite totuși Parlamentul și coaliția de guvernare, bunăoară, că marile achiziții pentru Apărare stau de câteva săptămâni bune și nu se discută și noi vorbim despre alegerile din 2009. (…) Acolo unde discuțiile sunt mai degrabă de tip politicianist, se pot face și aceste discuții, dar să nu țină în loc problemele adevărate”, a mai spus acesta. 
 
Ordonanța de urgență prin care a fost schimbată procedura de numire a conducerii ANCOM a intrat în vigoare marți, după ce a fost publicată în Monitorul Oficial. Modificările aduse prin OUG îl exclud pe președinte din procedură.

„Conducerea ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații -n.r.) este asigurată de un președinte și doi vicepreședinți, nuniți pe baza propunerii Guvernului de către cele două camere ale Parlamentului, reunite în ședință comună, cu votul majorității senatorilor și deputațiloe prezenți”, arată noul articol introdus în lege.

Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale Mădălina Dobrovolschi a declarat vineri că modificarea procedurii de numire a conducerii ANCOM a fost făcută de Guvern într-un mod „netransparent”, ordonanța „răsărind” pe ordinea suplimentară de zi a ședinței executivului.

„Decizia luată de guvern ieri prin ordonanță de urgență de a modifica procedura de numire a conducerii ANCOM. Dacă guvernul și-ar fi dorit să rezolve această situație printr-o formulă urgentă, avea și instrumentele, avea și timpul la dispoziție pentru că, până la urmă, această instituție nu are conducere de ceva luni, deci exista posibilitatea ca situația să fie rezolvată prin folosira legislației în vigoare, prin simplul fapt al numirii altor persoane pentru locurile vacante”, a declarat purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale Mădălina Dobrovolschi.

Dobrovolschi a mai spus că metoda este una „netransparentă”, folosită „din nou” de către executiv.

„Recurgerea la ordonanță de urgență, care a fost înscrisă pe ordinea de zi suplimentară se constituie într-un alt semnal îngrijotător în legătură cu modul netransparent în care acționează guvernul. Mai mult decât atât, această ordonanță purși simplu a răsărit pe ordinea de zi a guvernului, ordinea de zi suplimentară, care este o metoda netransparentă folosită din nou de acest guvern. Guvernul trebuie să înțeleagă că transparența, predictibilitatea, modul în care se adoptă aceste acte normative sunt esențiale pentru abordarea pe care o au față de actul responsabil de guvernare și față de cetățenii acestei țări. Respectarea Constituției este obligatorie pentru toate instituțiile statului, iar acest fapt este unul îngrijorător”, a mai spus Dobrovolschi.