Prima pagină » Știri politice » Iohannis: Important e să avem civili la conducerea serviciilor de informații

Iohannis: Important e să avem civili la conducerea serviciilor de informații

Iohannis: Important e să avem civili la conducerea serviciilor de informații
Klaus Iohannis, candidatul ACL la Președinție, a declarat, duminică, la Timișoara, răspunzând unei întrebări, că este important ca la conducerea serviciilor de informații să fie civili, adăugând că nominalizările vor fi făcute după alegeri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat dacă ar schimba șefii serviciilor de informații, în contextul în care șeful SRI, George Maior, a anunțat că după instalarea noului președinte îi va înainta acestuia demisia din funcție, Klaus Iohannis a spus că este important ca la conducerea acestor servicii să fie civili.

„Avem în ACL oameni, dar și în general avem oameni bine pregătiți. Nu e obligatoriu să fie nominalizați de ACL. Important e să avem civili la conducerea lor (a serviciilor de informații – n.r.). În rest, nominalizările vor fi făcute după alegeri”, a declarat Klaus Iohannis, într-o conferință de presă, la Timișoara.

Șeful SRI, George Maior, a declarat, vineri, la Timișoara, că după instalarea noului președinte îi va înainta acestuia demisia din funcție, urmând ca noul șef al statului să facă o evaluare asupra activității sale în fruntea serviciului și să ia o decizie.

„Deloc nu ar trebui să se implice serviciile secrete, ca să fie clar. Vedeți, în contextul fiecărei campanii electorale, discursul politic aduce în atenție, din nefericire, și serviciile de informații. Din punctul de vedere al propriului meu serviciu, vă garantez că stă deoparte de această luptă politică, ne interesează să ne facem treaba bine. În ce mă privește, se vehiculează, nu a venit dinspre mine acest lucru, în legătură cu evolutia mea politică, nu e cazul, nu mi s-a propus niciodată și nu am discutat cu nimeni ideea de prim-ministru, ba, dimpotrivă, eu cred că e normal ca viitorul președinte să decidă în privința serviciilor de informații. Din punctul meu de vedere, voi merge spre noul președinte, îmi voi prezenta demisia și el va decide dacă activitatea mea în fruntea acestui serviciu să continue sau nu”, declara Maior.

George Maior s-a aflat, vineri, la Timișoara, unde a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universității de Vest din Timișoara.

Autor