Prima pagină » Știri politice » Iohannis începe prima vizită externă. Ce va face la Bruxelles

Iohannis începe prima vizită externă. Ce va face la Bruxelles

Iohannis începe prima vizită externă. Ce va face la Bruxelles
Președintele Klaus Iohannis efectuează, joi și vineri, prima vizită externă din mandat, la Bruxelles, unde se va întâlni cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și cu cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.

Înainte de plecarea spre Bruxelles, șeful statului a susținut o declarație de presă pe Aeroportul Henri Coandă.

Președintele a afirmat că este prima vizită externă de la începutul mandatului său de președinte al României, o vizită de lucru la Bruxelles, la instituțiile europene și euro-atlantice, pentru a sublinia importanța pe care o acordă țara noastră profilului european, ca stat membru UE și NATO.

Președintele a arătat că va avea întrevederi cu președintele Comisiei, Consiliului și cu secretarul general al NATO.

„În cadrul discuțiilor, voi aborda teme de interes deosebit pentru România în relațiile cu instituțiile UE și NATO”, a spus șeful statului, menționând că România este în al optulea an de apartanență la UE, instituțiile noastre sunt consolidate și contribuția noastră la proiectul european trebuie să fie una pe măsură.

„O prioritate a mandatului meu este aprofundarea integrării europene, voi transmite cu claritate acest mesaj și vom discuta despre pașii pe care România trebuie să îi facă pentru această integrare aprofundată și pentru a-și lua în primire mai bine rolul de membru NATO”, a spus Iohannis.

Din delegația oficială care îl însoțește pe președinte la Bruxelles fac parte consilierii prezidențiali Dan Mihalache, George Scutaru, Leonard Orban, Cosmin Marinescu, Andrei Muraru, purtătorul de cuvânt al președintelui, Tatiana Niculescu Bran, consilierul personal al lui Klaus Iohannis, Mihai Răzvan Ungureanu și șeful Statului Major General, general locotenent Nicolae Ciucă.

Președintele Klaus Iohannis va avea prima întâlnire în jurul orei 15.40 (ora României), la sediul Consiliului European, unde va susține convorbiri cu Președintele Consiliului European, Donald Tusk.

La ora 17.05 (ora României), la sediul Comisiei Europene, Klaus Iohannis va avea convorbiri tête-à-tête cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la ora 17.45 (ora României) cei doi urmând a susține o declarație de presă comună.

În cea de-a doua zi a vizitei la Bruxelles, președintele Klaus Iohanis se va întâlni, la ora 10.00 (ora României) cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, urmată, la ora 10.45 (ora României), de o declarație de presă comună a celor doi oficiali.

Citește și