Iohannis, întâlnire cu directorul CIA, Mike Pompeo. Ce i-a transmis șeful statului
„Președintele Klaus Iohannis a arătat că România este un partener valoros pentru partea americană, în special datorită expertizei din regiunea Mării Negre, Balcanii de Vest și vecinătatea estică, inclusiv în ceea ce privește amenințările hibride de pe Flancul Estic al NATO. Președintele României a asigurat că țara noastră înțelege ca, inclusiv prin servicii de intelligence, să acționeze ca un furnizor de securitate, pentru a contribui la eforturile internaționale pe linie de securitate”, transmite Administrația Prezidențială.
Cooperarea in domeniul intelligence a fost apreciată de oficialii americani, care au precizat că România este „în topul serviciilor de informații din Europa”.
„La rândul său, conducerea CIA a evidențiat aprecierea pentru nivelul excelent al cooperării cu partenerii de intelligence din România, care se regăsesc în topul serviciilor de informații din Europa cu care are relații agenția americană, din punct de vedere al nivelului de încredere și al consistenței activității derulate”, mai precizează Președinția.
Pe agenda discuțiilor s-au aflat combaterea terorismului, amenințarea balistică nord-coreeană, dar și stabilizarea Afganistanului..