Iohannis, JENAT să facă anunțul despre revocarea lui Kovesi. Șerban Nicolae iese cu declarații ACIDE
„Din punctul meu de vedere domnul Iohannis rămâne cu raționamente impenetrabile din perspectiva logicii, cred că după ce a spus la adresa PSD i s-a părut că e mult prea istovitor să facă acest anunț așteptat de 30 de zile. Nu-mi dau seama de ce a preferat să o trimită pe purtătoarea de cuvânt, pe care nu o mai văzusem demult, dar cred că s-a jenat să facă acest anunț după atacurile sale|”, a afirmat Șerban Nicolae, într-o intervenție telefonică, luni, la Antena 3.
Acesta a adăugat că i s-a părut halucinantă imaginea de la DNA, unde Laura Codruța Kovesi a ținut o declarație de presă, având în spatele ei mai mulți colegi din Direcția Națională Anticorupție, la scurt timp după anunțul Președinției de revocare a acesteia din funcție.
„Mi s-a părut absolut halucinant să văd o persoană că se agață de scări și care crede că instituția se prăbușește fără ea. Mi se pare absolut jenant. Vă dați seamă în ce sistem de teroare, de depență absolută, de sclavagism, să fii cărat ca o turmă, să slujește teribila veste a jertfirii șefei DNA”, a completat Șerban Nicolae.
Purtătorul de cuvânt al șefului statului, Mădălina Dobrovolschi, a anunțat, luni, că președintele României Klaus Iohannis a emis decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi de la conducerea DNA, potrivit deciziei Curții Constituționale.
Procurorul general Augustin Lazăr a delegat-o, luni, pe Anca Jurma pentru a ocupa funcția de procuror-șef interimar al DNA , potrivit unui anunț al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaței și Justiție (PÎCCJ).