Iohannis, la o lună de mandat: Am parcurs primii pași ai proiectului „România lucrului bine făcut”
„În cele 30 de zile de la preluarea mandatului de Președinte al României, am parcurs primii pași instituționali către proiectul „România lucrului bine făcut”, a scris Iohannis pe Facebook, la împlinirea primei luni de mandat prezidențial.
El a enumerat și temele în direcția cărora a făcut demersuri, în aceste 30 de zile de mandat.
„Independența justiției, creșterea bugetului apărării în contextul geopolitic actual, consolidarea Parteneriatului Strategic între România și Statele Unite ale Americii, evoluția admiterii în spațiul Schengen și reconfirmarea acțiunilor ferme la nivelul Alianței Nord – Atlantice sunt doar câteva dintre temele în direcția cărora am inițiat demersuri”, a precizat Iohannis.
Președintele a transmis, în finalul postării: „Voi continua acest drum alături de dumneavoastră, printr-un dialog permanent, prin colaborare și respect față de valorile democrației”.
Textul de pe Facebook este însoțit de un material video de 35 de secunde, intitulat „Prima lună de mandat prezidențial”, care prezintă imagini din principalele acțiuni efectuate de șeful statului, începând cu data de 21 decembrie, când a preluat oficial funcția de șef al statului.
În imagini apar întâlnirile președintelui cu asistentul secretarului de stat al SUA, Victoria Nuland, cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, particparea la ședința CSM de la începutul lunii ianuarie, ceremonia de numire a noului șef al Statului General Major, Nicolae Ionel Ciucă, prezența la Marșul Solidarității, de la Paris, alături de liderii europeni, în memoria victimelor atentatului de la săptămânalul Charlie Hebdo, dar și semnarea Pactului pentru finanțarea Armatei, în Sala Unirii din Palatul Cotroceni, împreună cu toate partidele parlamentare.