Iohannis, pentru Reuters: Guvernul Ponta poate pica în 2015, vor pleca parlamentari din coaliția de guvernare în următoarele săptămâni
Președintele ales, Klaus Iohannis, a declarat într-un interviu pentru Reuters că în viitoarele săptămâni mai mulți parlamentari care susțin actuala coaliție de guvernare se vor alătura taberei învingătoare de la alegerile prezidențiale. Mai mult, potrivit lui Iohannis aceste mișcări care vor avea loc în Parlament pot conduce în 2015 la răsturnarea guvernului Ponta.
Predicția lui Iohannis este că votul din 16 noiembrie va eroda actuala majoritate parlamentară controlată de PSD și alianții săi.
„Toată lumea vrea să fie tabăra învingătorilor. Deci, este posibil ca în viitoare săptămâni sau luni vom aveam schimbări în Parlament”, a spus în interviul acord Reuters președintele PNL.
El a adăugat că datorită acestor mișcări din Parlament este posibil ca în 2015 PNL să aibă majoritatea în Parlament, ceeea ce îi conferi puterea de a schimba guvernul Ponta.
Reacția lui CTP: „Acest vot masiv pentru Iohannis nu înseamnă înlocuirea unui grup de politicieni cu alt grup de politicieni din aceeași făină”
”În PNL sunt o serie de inși care nu au ce căuta acolo și care nu au ce căuta la guvernare”, a comentat, marți, Cristian Tudor Popescu la Digi 24, cu privire la interviul acordat de președintele ales, Klaus Iohannis, agenției Reuters.
„Să nu uităm că acest cuib de șerpi de la ANRP nu este o afacere pesedistă, este o afacere pedelistă, deci nu cred că e cazul să vină la guvernare PNL-ul într-o formulă ca în 2004, cu soluții de tip cooptarea PC-ului, soluție imorală folosită de Traian Băsescu. Acest lucru nu va aduce nimic bun din punct de vedere al civilizației politice din România. Acest vot masiv pentru Iohannis nu înseamnă înlocuirea unui grup de politicieni cu alt grup de politicieni din aceeași făină. E vorba de o schimbare socială masivă, psiho-socială chiar, care reclamă și în politică niște schimbări fundamentale. Deci nu cred că astfel de combinageli prin care să ajungă la putere partidul lui Iohannis sunt bune pentru România”, a mai spus CTP.
„Domnii de la PNL, foarte mulți dintre ei, sunt aceeași specie, consideră că acum trebuie să împartă cașcavalul, asta e semnificația victoriei domnului Iohannis. Domnul Iohannis a dat un semnal deloc încurajator, când a spus ‘Vrem să luăm puterea’, acest mesaj (este) de natură leninistă… Dacă domnul Iohannis cedează dorinței unora dintre membrii PNL de a ajunge la putere cu orice preț, înseamnă că votul popular nu mai are nicio valoare și că domnul Iohannis nu a înțeles nimic. Dar nu cred că are o astfel de atitudine, ‘să ajungem la putere cu orice preț, noi și ai noștri’. Ar fi o jignire la adresa celor care l-au votat. Ați auzit în campania electorală, în scandări, în manifestații strigând ‘ACL, ACL, PNL, PNL’? Eu nu am auzit. Că au strigat ‘Jos Guvernul Ponta’ e altceva. Deci firește că este legitimă dorința să cadă guvernul Ponta, dar nu și înlocuirea lui cu alții din aceeași făină. Deci sper că domnul Iohannis nu va avea o asemenea atitudine, ar fi extrem de trist ca domnul Iohannis să vină cu aceeași combinageală”, a declarat Cristian Tudor Popescu.